Primăvara din mijlocul iernii. Vreme anormal de caldă pentru luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunţă o vreme mai călduroasă decât de obicei pentru următoarele zile, deşi soarele va fi prezent pe cer doar în timpul prânzului şi până după-amiază. Fenomenele meteo notabile sunt ceaţa şi, pe alocuri, vântul mai sprinten.


Ultima zi a săptămânii nu iese din tipar. Duminică, vremea se menţine mai caldă decat ar fi normal în cea mai mare parte a ţării. Soarele predomină, însă dimineaţa şi noaptea, ceaţa ne dă bătăi de cap. Temperaturile maxime vor atinge la Călăraşi 8 grade.

Şi luni vremea este în continuare mai caldă decat ar fi normal în aproape toată ţara, dar cu deosebire în vest, la deal şi la munte. Peste zi soarele este destul de prezent, şi doar în nordul şi nord-vestul ţării se ascunde adesea după nori, dar numai pe alocuri plouă slab în aceste zone din ţară.

La amiază vor fi temperaturi de la 3 grade în zonele joase din sudul şi estul teritoriului, unde local va fi ceaţă, posibil persistentă, asociată izolat cu burniţă.  Şi marţi vremea rămâne o vreme caldă pentru această dată în mare parte din ţară, maximele vor fi între 2 şi 12 grade, cu cele mai mici temperaturi în zonele joase din sud şi din est, unde dimineaţa şi noaptea ceaţa va fi prezentă la nivel local, iar pe ici pe colo poate să fie mai persistentă şi asociată izolat cu burniţă.
 

Vă recomandăm şi:

Avertizare de ploi, ninsori şi polei până joi. Weekend-ul aduce soare şi vreme bună

Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion în Bărăgan: zăpadă puţină şi temperaturi pozitive

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite