Două expoziţii excepţionale, vernisate la muzeu, în cinstea Zilei Naţionale
0Ziua Naţională a României va fi marcată la Muzeul Dunării de Jos prin organizarea a două expoziţii de excepţii. Pentru a marca lupta românilor pentru întregirea neamului la 1 decembrie 1918, călărăşenii sunt invitaţi, vineri, 28 noiembrie, să participe la două manifestări excepţionale.
Prima dintre ele, intitulată "Constantin Brâncoveanu în cultura românească" este dedicată, atât zilei naţionale a României, cât şi împlinirii a 300 de ani de la martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi. Prin ctitoriile sale, adevărate bijuterii arhitectonice apărute la sfârşit de secol XVII şi început de secol XVIII, Constantin Brâncoveanu este cel mai generos ziditor de biserici şi mânăstiri al Ţării Româneşti. Expoziţia cuprinde o serie de documente şi imagini privind activitatea politică, socială, culturală şi educaţională a marelui domnitor.
Cea de-a doua expoziţie, "De la inventarea roţii, la nava spaţială", cuprinde machete ale unor automobile precum Chevrolet Corvette, Oldsmobile model Cutless, Tractor UTB sau Camion ROMN. Sunt expuse, de asemenea, şi machete ale unor avioane precum Macheta avionului “Vlaicu II”, realizată în anul 1913, ori Macheta avionului I.A.R, ce a făcut parte din Colecţia Minovici.
Cele două expoziţii vor fi vernisate vineri, 28 noiembrie, ora 12,30, la sediul Muzeului Dunării de Jos, din str. Progresului, 4 şi vor putea fi vizitate până la sfârşitul lunii ianuarie 2015. Evenimentele sunt organizate în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.
Vă recomandăm şi:
Comoară. Cupa rituală de la Gălăţui, piesa de rezistenţă de la Muzeul Dunării de Jos
Călăraşiul intră în galeria elitelor. Muzeu de Istorie, pe malul Borcei
FOTO Cetăţile şi comorile dacilor zac sub lanuri de porumb, batjocorite de autorităţi