Controale la 10 firme pentru depistarea comerţului ilicit. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de 155.700 de lei
0
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat sancţiuni în valoare de peste 155.000 de lei în urma unor controale efectuate în judeţul Călăraşi.
Pe 23 octombrie, în scopul protejării populaţiei împotriva comercializării de produse alimentare şi nealimentare contrafăcute şi care aduc atingere sănătăţii cetăţenilor, poliţiştii au efectuat verificări la 10 societăţi comerciale din judeţul Călăraşi. Au fost constatate 5 infracţiuni, 3 la Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi 2 la Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. De asemenea, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.700 de lei.
Din totalul amenzilor, 5 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 2 la O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi 7 conform H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare şi pentru siguranţa alimentelor.
Totodată, pentru neregulile constatate, au fost indisponibilizate 5 costume tip trening, deţinute fără documente legale de provenienţă, precum şi 28 kg de carne depozitată necorespunzător sau expirată. Alături de poliţişti în activităţile de control au fost implicaţi şi specialişti din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Călăraşi.