Concurs cu un singur candidat. Daniel Ştefan a ajuns manager al judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Ştefan, actualul director al Direcţiei de Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean(CJ), a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de administrator public al judeţului. Ştefan a fost,de altfel, singurul candidat, iar numirea sa se va face după perioada de contestaţii.

Pentru ocuparea postului înfiinţat în urmă cu două luni de către CJ a fost organizat concurs. După probele de concurs, Ştefan a fost declarat admis, obţinând o medie generală de 90,83 de puncte(proba scrisă şi interviu), media minimă de la care putea fi admis fiind 70 de puncte.

Activ şi responsabil

La sfârşitul lunii august, în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni au aprobat înfiinţarea funcţiei de administrator public. Profilul acestuia trebuia să respecte următoarele cerinţe: să aibă reale capacităţi manageriale, să cunoască în amănunt problematica administraţiei publice, să fie activ, întreprinzător, responsabil, cu o mare capacitate de a discerne, de a propune şi aplica măsuri, metode, strategii de realizare a activităţii administraţiei specifice în folosul comunităţii. Conform contractului de management, aprobat de consilierii judeţeni, salariul lunar de bază al administratorului public va fi de 4.400 de lei.

Vă recomandăm şi:

Patru primării leftere, la mâna Consiliului Judeţean Călăraşi

Aproximativ 12% din populaţia judeţului, cu mâna întinsă la ajutoarele europene

Ajutor de la Consiliul Judeţean. 215.000 de lei pentru trei podeţe distruse de viitură

Bani de la Consiliul Judeţean pentru 28 de primării, aflate pe lista datornicilor
 

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite