Călăraşi: Toboganele din parcuri pun în pericol viaţa copiilor
0Micuţii aterizează de pe tobogan direct de beton, iar multe aparate de joacă au rămas fără elementele de siguranţă. În parcurile oraşului nu există nicio toaletă publică şi nici surse de apă.
Deşi ar trebui să fie locuri sigure de joacă, câteva parcuri din oraş pot să concureze, lejer, la categoria celor de groază. Pe primul loc în top se află parcul de la „Farfuria“, de unde copiii pot să ajungă direct la spital după ce se dau pe tobogan. Urmează cel de la „Doi moldoveni“, numit, paradoxal, „Speranţa“. Viceprimarul Picu Şişman susţine că anual se cheltuiesc aproximativ 500.000 de lei cu întreţinerea, amenajarea şi modernizarea parcurilor pentru copii.
Cu toate acestea, multe dintre spaţiile de joacă arată ca după bombardament şi sunt un real pericol pentru cei mici. Normal ar fi fost ca în locul în care aterizează copiii să existe nisip sau covoraşe din iarbă artificială. Anul trecut a mai fost amenajat din bani publici un loc pentru copii, între blocuri, lângă creşa săptămânală, în zona blocului K18. Arăta foarte bine, cu băncuţe şi cu nisip pentru cei mici. A rezistat cam o lună, după care, s-a umplut cu gunoaie, cu cărbuni de la vecinii care mai fac câte un grătar în weekend şi cu excrementele animalelor de companie.
În parcul „Farfuria”, copiii riscă să-şi spargă capetele, dacă se dau pe tobogane.
În timp ce observam cum sunt montate acestea în beton, o fetiţă chiar a căzut şi s-a lovit la mânuţă şi la spate. Imediat mămicile au reacţionat: „Sunt montate prost aproape toate, un parc mai bine amenajat este cel de la Parcul Florilor. De asemenea, scările de la tobogane sunt abrupte şi unele chiar rupte“, spune Elena Stroe (25 de ani).
Micuţii învaţă să zboare!
Foarte multe nereguli există şi în parcul din zona aflată în vecinatatea Şcolii nr.11. În acest loc, micuţii învaţă să... zboare. Dacă se dau pe toboganul spirală nu au practic cum să ajungă la pământ decât cu o pereche de aripi. Ultima parte a toboganului spirală a dispărut. Şi aşa a stat mult timp. Abia în urmă cu câteva zile toboganul s-a reparat.
Speranţa moare ultima
Încă există în zona „Doi Moldoveni“ un parc uitat, se pare, de autorităţi, numit, paradoxal, „Speranţa“. După cum scrie chiar pe pancarta de la intrare în parc, el a fost amenajat de Grupul Comunitar Mircea -Vodă - Doi Moldoveni în parteneriat cu Primăria Municipiului Călăraşi. În acest parc, toboganele şi leagănele din fier se află într-o stare deplorabilă. Inclusiv scara pe care copiii se urcă are o treaptă lipsă. „E foarte periculos. Copiii pot cădea de pe tobogan. Ar trebui montată o şipcă“, spune Florentina Dode (33 de ani).
Foişor pentru table
Toboganele din zonă nu au mai fost reparate sau vopsite de mulţi ani, iar niciun leagăn nu a fost schimbat. În schimb, municipalitatea a amenajat un foişor unde cei din zonă se strâng pentru a juca o partidă de table sau rummy.