Călăraşi: Un bărbat din Belciugatele a murit în timp ce pescuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta se afla la pescuit, iar la un moment dat, gheaţa de pe lac a cedat, iar bărbatul a căzut în apă şi s-a înecat.

Postul de Poliţie Belciugatele a fost sesizat în ziua de 18 februarie 2011, ora 08.47, de către Marian N., de 35 ani, din localitate, cu privire la faptul că o persoană, care se afla la pescuit, a căzut sub gheaţa formată pe bazinul piscicol de pe raza Satului Măriuţa.

Agenţii de poliţie deplasaţi la faţa locului au ajutat la scoaterea din apa îngheţată a lui Petre N., de 65 ani, din Comuna Belciugatele, Satul Măriuţa. Acesta se afla la pescuit în momentul în care gheaţa a cedat, bărbatul căzând în apă.

Asistenţi medicali din cadrul Serviciului de Ambulanţă Fundulea, sosiţi la faţa locului, au procedat la resuscitarea bărbatului, însă fără rezultat. După circa 60 de minute, Petre N. a fost declarat decedat. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea condiţiilor producerii incidentului.



Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite