VIDEO Tăierile masive de arbori din pădurea Crâng, în atenţia Prefecturii. Iată rezultatul controlului
0
Autorităţile locale sunt acuzate că defrişează ilegal pădurea Crâng, din Buzău, mai multe fotografii care surprind intervenţiile pădurarilor fiind postate pe reţelele de socializare. Direcţia Silvică a explicat că o ciupercă Ophiostoma novo-ulmi ar fi motivul care a dus exploatarea de urgenţă a ulmilor uscaţi. Prefectura a ordonat controale în zonele unde s-au făcut tăierile de copaci şi verificarea actelor deţinute în acest sens.
Săptămâna trecută, o comisie constituită la nivelul Prefecturii Buzău a demarat controalele în Crâng, în urma unor reclamaţii care vizau tăieri masive şi suspecte în parcul Crâng.
În procesul-verbal întocmit după controlul efectuat se arată că tăierile au fost efectuate în baza unei autorizaţii emise de Ocolul Silvic.
Totodată s-a dorit identificarea unităţilor de amenajare şi de producţie, câţi arbori au fost trecuţi pe autorizaţia de exploatare, volumul de masă lemnoasă şi unde a fost depozitat acesta.
Controlul a fost efectuat de o comisie mixtă constituită prin ordin al prefectului şi formată din reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, IPJ Buzău, Gărzii Forestiere şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău.
Verificările s-au desfăşurat în prezenţa şefilor Direcţiei Silvice Buzău, Ocolului Silvic Buzău, a inginerului Dănuţ Chira, reprezentant al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, dar şi a doi dintre semnatarii sesizării.
Conform procesului verbal întocmit în urma controlului, în pădurea Crâng au fost tăiaţi ulmi uscaţi afectaţi de ciuperca Ophiostoma Novo-Ulmi, dar şi 29 de arbori din speciile arţar, jugastru, frasin, corcoduş şi stejar - de asemenea uscaţi din alte cauze.
Direcţia Silvică a explicat că tăierile sunt cu scop sanitar. O ciupercă Ophiostoma novo-ulmi ar fi motivul care a dus exploatarea de urgenţă a ulmilor uscaţi. Măsura a fost luată pentru a reduce atât pagubele, cât şi presiunea infecţioasă.