VIDEO Operaţiune de salvare a unei gravide, cu şenileta pompierilor buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O oră a durat drumul cu şenileta
O oră a durat drumul cu şenileta

O operaţiune dramatică de salvare a unei gravide, intrată în travaliu, s-a derulat marti dimineaţă, în jurul orei 4, în localitatea Brădeanu, judeţul Buzău. A fost necesară intervenţia unei şenilate de la ISU Buzău pentru a aduce femeia din satul izolat, Mitropolia, la Smeeni, unde era aşteptată de o ambulanţă.

Gravida de 39 de ani a sunat la 112 pentru a cere ajutorul medicilor, deoarece urma să nască. 

Cum drumul până la domiciliul femeii era acoperit cu nămeţi care pe alocuri depăşeau doi, trei metri, ISU Buzău a deplasat în zonă o autospecială pe şenile. 

Imediat ce a fost preluată de la domiciliu de către salvatori, aceştia au pornit într-o cursă contra cronometru, de aproape o oră, până la intrarea în comuna Smeeni, unde aştepta un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Buzău.

Pentru că femeia era în travaliu de ore întregi, ambulanţa a transportat-o pe femeie la cel mai apropiat spital, cel din centrul comunei Smeeni, pentru a fi asistată de medicii de aici. Ea a adus pe lume un băieţel iar imediat după naştere, impreună cu copilul a fost transportată la Maternitatea din Buzău.

VIDEO UPDATE Misiune de salvare a unei gravide dintr-un sat izolat din Buzău, încheiată după 20 de ore

Reportaj din troienele României. „Am crezut că mor sub trei metri de zăpadă!”

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite