Tânăr din Buzău, băgat în comă de un bătăuş. Poliţia a întocmit dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a ajuns la faţa locului

Un tânăr de 26 de ani a ajuns în stare gravă la un spital din Bucureşti şi riscă să rămână mutilat pe viaţă, după o încăierare care a avut loc în acest weekend, în cartierul Mihai Viteazu din municipiul Buzău. Conflictul a izbucnit pe fondul consumului de alcool între el şi un amic cu doi ani mai mare. Poliţia a deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Poliţia şi Serviciul de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în cartierul Mihai Viteazu, acolo unde, în jurul orei 00.30, pe fondul consumului de alcool, doi tineri de 26, respectiv 28 de ani, s-au lovit reciproc până când primul a fost lăsat într-o baltă de sânge.   

Tânărul de 26 de ani ar fi sărit primul la bătaie, lovindu-l pe celălalt cu o sticlă de bere în faţă. Potrivit martorilor, agresorul a fost fugărit apoi câteva sute de metri, prins şi lovit cu pumnii în faţă de tânărul de 28 de ani până când nu s-a mai mişcat.

Imediat au fost chemate Poliţia şi Salvarea, iar cei doi au fost transportaţi la Spital pentru îngrijiri medicale. Aici, medici au constat că cel mai mic dintre bătăuşi, Florentin Ioniţă, a suferit un traumatism facial sever şi au decis să-l trimită de urgenţă la un spital din Bucureşti.

Poliţia a deschis un dosar penal şi face cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea. Versiunea anchetatorilor este diferită de cea a familiei. Apropiaţii spun că băiatul a fost înconjurat de un grup de tineri de etnie romă care au tăbărât pe el după ce au fost refuzaţi să-i ducă cu maşina la discotecă.  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite