Manifeste cu sigla PMP, împotriva primarului Buzăului, Constantin Toma, pe tema Parcului Crâng
0Războiul Opoziţiei cu primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a ajuns la faza manifestelor. Cutiile poştale ale buzoienilor au fost umplute zilele trecute cu fiţuici realizate de PMP prin care autorii lor subliniază că edilul ar încerca să preia Parcul Crâng în interes propriu. Reacţii la răspândirea manifestelor nu au întârziat să apară, oameni din anturajul primarului spunând că PMP a început campania electorală.
Zilele trecute, pe uşile apartamentelor din blocurile buzoiene au apărut „door-hangere“ prin intermediul cărora PMP Buzău reia tema Crângului, avertisment lansat în spaţiul public în urmă cu trei săptămâni.
Prin aceste manifeste, deputatul Adrian Mocanu acuză noua administraţie buzoiană că vrea să readucă întrega pădure din jurul parcului Crâng în patrimoniul municipalităţii cu scopul de a o gaja la bănci sau pentru a permite constuirea unor imobile acolo.
Acţiunea popularilor buzoieni nu a rămas fără răspuns dinspre anturajul edilului-şef. Viceprimarul social-democrat al municipiului, Ionuţ Apostu, a postat pe Facebook un colaj de fotografii, dintre care două îi înfăţişează pe liderul naţional al PMP, Traian Băsescu, şi pe preşedintele PMP Buzău, Adrian Mocanu, cu mesajul că cei doi a au umplut societatea de mizerie, ”la propriu şi la figurat”.
”Doi lupi fără scrupule, călători pe la toate partidele, sunt paznici la oi. Azi, mizeria a cuprins toate blocurile din oraş pentru ca unul din personajele din imagine să promoveze minciunile. Adriane, ştii câţi copaci ai măcelărit ca să tipăreşti inepţiile cu care ai umplut oraşul? Mai bine plantai câţiva copaci în Crâng, decât să produci gunoaie. Adevărul despre Crâng e că dorim să-l transformăm în parcul de suflet al buzoienilor, oferind protecţie suplimentară împotriva hienelor de teapa celor ca tine, care au încercat să-l ciuntească. Ţi-o spune cineva care chiar ştie ce înseamnă protecţia mediului. Dacă ai avea bunul simţ să te informezi, ai afla că, şi la acest moment, Crângul este arie protejată de interes judeţean şi nimeni, niciodată, nu va putea să atenteze la integritatea Crângului!”, a scris Ionuţ Apostu.