Buzăul s-a ales după ultimele ploi cu alunecări de teren, podeţe distruse şi drumuri rupte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bilanţ realizat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău arată că opt localităţi buzoiene au fost afectate în perioada în care au existat avertizări succesive cod galben şi cod portocaliu. Au fost semnalate alunecări de teren, podeţe distruse, drumuri rupte pe porţiuni unde terasamentele au cedat din cauza eroziunilor ori şosele acoperite de aluviuni din cauza scurgerilor de pe versanţi.

UPDATE Urmare a Raportului operativ transmis în data de 06.05.2014 de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Colţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a fost sesizat cu privire la următoarele evenimente produse pe raza comunei Colţi:

- DC 71 Colţi –Aluniş , punctul pe ,, Nisip” : alunecare de teren pe o distanţă de 200 ml ;

- DC 78 Colţi – Muscelul Cărămăneşti , punctul ,, Pe Baltă”: afectat parţial pe o distanţă de 20 ml ;

- DC 69 Colţi – Colţii de Jos , punctul ,, Pe Poduri”: alunecare de teren pe o distanţă de 30 ml ;

- Satul Colţii de Jos: alunecări de teren care au afectat un număr de 10 locuinţe şi anexe gospodăreşti şi un stâlp de pe reţeaua de joasă tensiune aflat pericol de prăbuşire ;

- Satul Aluniş -  Cătunul Strâmba: alunecare de teren care a afectat un număr de 5 locuinţe şi anexe gospodăreşti .

Prin Ordinul Prefectului nr.277/06.05.2014, a fost constituită, în regim de urgenţă, o comisie mixtă de verificare şi evaluare a evenimentelor din comuna Colţi, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului-Judeţul Buzău, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău şi Inspectoratul Judeţean în Construcţii .

Pe drumul judeţean 203 K, tronsonul dintre Lopătari şi Mânzăleşti, o alunecare de teren cauzată de eroziunea  terasamentului reactivată în urma creşterii debitului pârâului Slănic a surpat şoseaua pe o porţiune de 200 de metri. Zona a fost semnalizată corespunzător şi au fost impuse restricţii de circulaţie. 

Alt drum afectat este DJ 100 H, la ieşirea din satul Grăjdana, unde, de asemenea, s-au impus restricţii de circulaţie ca urmare a surpării terasamentului drumului.

La Lopătari, anexa unei locuinţe a fost inundată de apa pârâului Slănic şi de scurgeri de pe versanţi, iar în satul Ploştina locuinţa şi anexele unei gospodării în care trăiesc trei familii au fost afectate de scurgeri de ebulment.

S-a dispus ca forţe din cadrul primăriei Lopătari să acţioneze pentru îndepărtarea stratului de ebulment, iar alunecarea de teren să fie marcată şi monitorizată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. 

Tot din cauza scurgerilor de pe versanţi a fost afectat pe o porţiune cumulată de 2 km şi DC 159 pe tronsonul Terca – Ploştina.

La Pârscov, o punte pietonală între satul Lunca Frumoasă şi satul Tocileni a fost distrusă de apele crescute ale pârăului Sărăţel, care au afectat şi podeţul tubular dintre Tocileni şi Curcăneşti.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat la Măgura, 11 litri/mp, Cernăteşti 7 litri/mp şi Baniţa 5,3 litri/mp, valori stabilite în urma măsurătorilor efectuate în de duminică de la ora 18.00 până luni dimineaţa la ora 6.00.

Citeşte şi

VIDEO O barcă s-a răsturnat, pe râul Buzău, iar doi bărbaţi sunt daţi dispăruţi

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite