Bătrâna care vindea flori în centrul Buzăului a sfârşit sub roţile unui autoturism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Trafic blocat, miercuri dimineaţă, pe DN1B, în localitatea Ulmeni. Un şofer buzoian de 67 de ani care circula pe direcţia Mizil-Buzău, a surprins şi accidentat mortal un pieton. Victima este o localnică de 78 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, neregulamentar şi fără să se asigure.

Şoferul maşinii nu a văzut-o la timp şi a izbit-o. Bătrâna nu a avut vreo şansă de supravieţuire. Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Din primele date, victima este o bătrână care îşi petrecea zilele în zona Bisericii Sf. Îngeri din municipiul Buzău, vânzând flori pe care, uneori, şi le procura chiar de pe spaţiile verzi ale Primăriei.

Sunt voci care susţin că bătrâna era folosită la cerşit de un individ din Ulmeni, care o aducea în fiecare dimineaţă la Buzău şi apoi o trimitea înapoi la Ulmeni, după ce o deposeda de câştigul strâns.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite