Ion Basalîc: Un antrenor dedicat performanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Basalîc şi-a dedicat aproape toată viaţa fotbalului şi de 15 ani de când a agăţat ghetele în cui, a rămas în continuare un om devotat sportului cu balonul rotund.

A îmbrăţişat cariera de antrenor după ce timp de aproape trei decenii a jucat fotbal în primele trei divizii ale campionatului naţional.

În scurt timp a demonstrat că şi de pe banca tehnică poţi avea parte de satisfacţii numai dacă ai un singur ideal în viaţă: să învingi în fiecare meci pe care îl ai de disputat.

În ultimii cinci ani, de când antrenează şi la Buzău, a convins suporterii că poate face performanţă chiar şi cu echipe mici care nu au la dispoziţie bugetele marilor cluburi din ţară.

Ion Basalîc spune că dragostea pentru sport i-a fost insuflată de fraţii săi şi de către prietenii de joacă din cartier. „Toţi copiii din cartierul Bădălan din Galaţi se mândreau că fac sport. La fel şi cei cinci fraţi ai mei. Unul chiar a fost luptător de mare performanţă şi a fost cooptat la loturile naţionale după ce a jucat şi pentru Bacău şi clubul Dinamo. Mă duceam singur la fotbal şi părinţii mei habar n-aveau ce făceam. Au aflat despre performanţele mele din fotbal de-abia când aveam 15 ani, după ce s-a scris în ziar despre mine”, îşi aduce aminte Ion Basalîc.

Citeşte şi: Adrian Popa - Ofiţerul mecanic care-i ghidează pe studenţi

Ion Basalîc povesteşte că după ce a început să joace fotbal pe maidanele unui cartier din Galaţi a urmat o carieră strălucită pe la mai multe cluburi titrate din ţară. Spune că şi-a început cariera ca vârf de atac la 9 ani la Politehnica Galaţi şi a terminat-o ca fundaş, la 37 de ani, la formaţia Dunărea Galaţi. „Loveam foarte bine balonul cu ambele picioare. Antrenorii erau foarte mulţumiţi de mine şi tot timpul eram cooptat în lot. La 15 ani am trecut la Metalul Sport în divizia C, apoi am jucat de la 18 ani la Oţelul Galaţi timp de 8 ani. Am trecut apoi pe la Fepa 74 Bârlad şi apoi m-am întors la divizionara B, Dunărea Galaţi”, mai povesteşte Basalîc.

Cariera de antrenor a început-o în anul 1995 alături de fosta glorie a dinamoviştilor, Nelu Nunweiller, care l-a cooptat ca secund la Dunărea Galaţi. Au urmat apoi o serie de succese ca secund pe bancile unor echipe de liga 1 şi a 2-a ca FC Vaslui sau Gloria Buzău. „Eu n-am retrogradat niciodată cu nicio echipă. Dimpotrivă, am promovat şi cu Vasluiul în liga întâi şi apoi cu Gloria Buzău. De asemenea şi cu grupa de juniori de la Oţelul am câştigat finala Campionatului Naţional de fotbal în urmă cu câţiva ani. Am avut incă o performanţă anul acesta la Buzău când am reuşit să promovez în divizia C cu echipa AS Stoicescu”, mai spune Ion Basalîc.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este jucătorul de care v-a plăcut cel mai mult ca antrenor?

Cel mai mult mi-a plăcut de Cernat, un jucător pe care eu l-am promovat la Oţelul Galaţi. Era un jucător cu un talent nativ ce lovea într-un mod aparte mingea. Un jucător foarte inteligent, un "Hagi dublat" cu care am lucrat patru ani şi jumătate. Eu l-am dus la lot şi am insistat să-l coopteze pentru că era mai firav dar până la urmă şi-a demonstrat valoarea

Care a fost meciul care v-a impresionat cel mai mult?

A fost un meci din anul 1985 din sferturile Cupei României când am înfruntat Sportul Studenţesc cu Oţelul Galaţi în anul în care am promovat în prima ligă. Sportul era atunci o echipă în mare formă.Erau în teren jucători ca Speriatu, Cazan, Iorgulescu, Hagi, Coraş, Munteanu 2 sau Mircea Sandu. I-am bătut cu 4 la 1 într-o atmosferă incendiară

Ce-i place?

Îmi place foarte mult grătarul. Îmi place să pescuiesc şi să înot.Îmi place boxul. Îmi place să urmăresc meciuri internaţionale la televizor. Îmi place foarte mult şi handbalul. Îmi place foarte mult să câştig. Îmi plac jucătorii cu mentalitate de învingători, jucătorii sclipitori care gândesc în teren”.

Ce nu-i place?

Nu-mi plac meciurile de slabă calitate. Nu-mi place politica. Nu-mi plac oamenii mincinoşi şi bârfitori. Nu-mi mai place să mai călătoresc. Nu-mi plac oamenii leneşi şi nici jucătorii antitalent. Nu suport să stau departe de fotbal. Nu-mi place violenţa de pe stadioane

Profil

Născut în anul 28.08 1957 la Galaţi

Căsătorit un copil

Absolvent al Liceului Metalurgic din Galaţi şi a Şcolii de maiştrii

Antrenor la Clubul AS Stoicescu din Buzău  licenţă A la fotbal

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite