Buzăul, neputincios în faţa potopului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia de luni seară a adus pe străzile oraşului o cantitate de apă de trei ori mai mare decât poate evacua sistemul de canalizare existent. Pentru că este considerată o situaţie excepţională, pagubele produse de inundaţii gospodăriilor sau autoturismelor pot fi acoperite numai de asiguratori, nu şi de la autorităţi, sub forma unor despăgubiri.

După o ploaie de aproape o oră, cum rar s-a mai abătut peste Buzău, oraşul a devenit luni seară o mică Veneţie, dar cu oameni extrem de agitaţi şi supăraţi pe autorităţi. Timp de două ore, nicio maşină nu a putut să iasă din oraş, spre Brăila, deoarece drumurile din zona industrială şi dinspre Marghiloman au fost blocate din cauza inundaţiilor.


La o altă ieşire din oraş, autoturismele au circulat bară la barăla giratoriul spre Spătaru. Cinci autoturisme s-au oprit în mijlocul bălţii şi au fost împinse într-o parcare din apropiere. „S-a oprit motorul şi nu am mai avut ce face, pentru că a intrat apă la delcou. Cinci maşini am fost, toate Dacii vechi", a declarat Adrian Stan, şofer.


CANALIZAREA, DEPĂŞITĂ


Specialiştii de la Compania de Apă spun că de mult nu au mai văzut ca cele două colectoare mari din oraş să intre în presiune. „Au fost zone unde ne-a săltat capacele de la canal. Dacă în Micro 14 şi Titulescu nu au fost probleme, a fost pentru că aici încep colectoarele şi au putut aduna apa. Canalizarea a fost suprasolicitată la ieşirea din oraş şi de aceea am avut probleme în zona industrială unde avem colector de un metru diametru şi spre Dorobanţi şi Horticolei, unde colectorul are 2,20 metri diametru şi tot degeaba", spune Dumitru Cristea, directorul tehnic al Companiei de Apă Buzău.

Citeşte amănunte în ediţia de Muntenia a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Buzău, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite