Buzău: Băhăian îşi fulgera cu privirea interlocutorii
0Interlopul acuzat că a ordonat uciderea a patru persoane măsura pe toată lumea din cap până în picioare şi nu era dispus să vorbească cu oricineProfesorul Ion Ghiţă fost comentator sportiv şi unul dintre vechii apropiaţi echipei Gloria s-a aflat pentru câteva minute în compania lui Sergiu Băhăian în scurta lui trecere pe la Buzău.
Nu rata:
Constanța: Locotenenţii lui Băhăian îşi îngropau victimele de vii şi le acopereau cu beton
Constanţa: ASASINATELE MAFIEI BĂHĂIAN / Asasinul Şlepac vrea să rămână în arestul Poliției
„L-am cunoscut la stadion, la meciul din a doua etapă a campionatului. Mi-a fost prezentat ca fiind noul patron al Gloriei. Am rămas vreo trei minute cu el şi cu încă un ins, un tinerel. Nu am discutat mai deloc cu el însă mi-a atras atenţia privirea lui pătrunzătoare. Privea iscoditor şi măsura pe oricine de sus până jos şi de jos până sus. Avea ceva de parcă voia să hipnotizeze” ne-a declarat Ion Ghiţă.
Personaj necunoscut pentru unii
Chiar dacă Sergiu Băhăian era şi la acea vreme un personaj cunoscut în urma afacerilor necurate pentru care a stat o vreme după gratii, unora numele său nu le spunea nimic.
„Nu ştiam atunci cine este, mi s-a spus apoi că este un ţepar notoriu care ar fi trebuit să fie în puşcărie”, îşi aminteşte profesorul Ghiţă.
Sergiu Băhăian a fost arestat la sfârştul săptămânii trecute sub acuzaţia că ar fi capul unei grupări criminale responsabilă de uciderea a cel puţin patru persoane. El a fost pentru o scurtă perioadă considerat patron al echipei de fotbal Gloria Buzău, însă această calitate a a stat sub semnul incertitudinii.