Bogdan Enescu, ambasadorul matematicii româneşti
0Un profesor din Buzău a ajuns să fie închiriat de către loturile olimpice din Statele Unite, Ungaria, Republica Moldova şi Pakistan în urma performanţelor deosebite pe care le-a avut în ultimii 30 de ani în domeniul matematicii.
A devenit ambasador al matematicii româneşti după ce şi-a demonstrat
abilităţile de logician şi de „problem solving” care l-au recomandat ca
unul dintre cei mai buni specialişti de la nivel mondial.
Steaua lui Bogdan Enescu a început să strălucească încă de la finele
anilor 70, când tânărul liceean al Colegiului B.P.Haşdeu din Buzău
uimea o lume întreagă cu abilităţile de matematician în cadrul
concursurilor internaţionale.
În 1977 la Belgrad, buzoianul Bogdan Enescu dădea o mare bătălie cu cei
mai buni matematicieni în cadrul celei de-a 19 ediţii a Olimpiadei
internaţionale.
Prima întrecere din ringul matematicienilor de top ai lumii avea să-i
aducă şi prima medalie de bronz , ca o încununare a muncii sale şi a
talentului înnăscut de logician.
A urmat apoi cea de-a doua competiţie internaţională la care a
participat, Olimpiada de matematică organizată în 1978 la Bucureşti.
De această dată Bogdan Enescu a convins un întreg mapamond că este cel mai bun după ce reuşit să cucerească medalia de aur.
Bogdan Enescu spune că a prins o zi bună atunci când a reuşit să obţină
un punctaj mare cu care a cucerit una dintre cele 5 medalii de aur.
„După ce am aflat că voi lua medalia de aur nici n-am apucat să-mi sun
părinţii. Au aflat despre reuşita mea de la jurnalul de seară de la
televizunea română. În anul următor am câştigat o nouă medalie de bronz
la Londra. Am fost foarte aproape de un nou mare succes dar am ratat ca
din careul mic cum s-ar spune” povesteşte Bogdan Enescu.
După reuşitele din liceu, Bogdan Enescu a absolvit în anii 80 Facultatea de Matematică din Bucureşti.
Deşi ar fi putut foarte uşor să aleagă o carieră într-un oraş mare din
ţară, Bogdan a preferat să revină în oraşul unde crescut, ca să educe
la rândul său şi alte generaţii de matematiceni.
„Am preferat să mă întorc la Buzău pentru că aici mă simt eu cel mai
bine. Am avut oferte din multe ţări dar le-am refuzat. Mi se pare mai
comod să stau la Buzău şi să mă duc din când în când să le ţin lecţii străinilor.
Nu aş putea să mă obişnuiesc cu stilul lor de viaţă sau să stau departe
de ţară mai mult de câteva săptămâni.Oricum în ultimii cinci ani am
fost invitat la cele mai mari universităţi din Statele Unite în
calitate de instructor la teberele de matematică ale americanilor şi
canadienilor. Aici sunt invitaţi cei mai buni specialişti de la nivel
mondial” mai spune Bogdan Enescu.
Întrebări şi răspunsuri
Ce performanţe au avut elevii pe care i-aţi pregătit?
„Sunt printre puţinii profesori care ca elev a fost medaliat la
olimpiada internaţională pentru ca apoi să obţină rezultate similare cu
elevii pe care i-a pregătit în ultimii ani.Spre exemplu Dragoş Ghioca a
luat 3 medalii la olimpiada internaţională. A urmat Daniel Porumbel
care a luat o medalie la olimpiada internaţională şi una la balcaniadă.
Sunt destul de multe rezultate foarte bune pe care le-am obţinut ca
profesor”
Cum aţi reuşit să ajungeţi la asemenea performanţe?
„Încă din gimnaziu citeam cu pasiune probleme de matematică, de
perspicacitate şi de logică. Trebuie să amintesc în primul rând rolul
profesorului Cremarenco pe care l-am avut în liceu dar şi influenţa
profesorului Vlăgiou care m-a instruit în gimnaziu. Altfel e vorba doar
de pasiune şi de faptul că îmi face plăcere să gândesc probleme de
matematică”.
Ce-i place?
„Îmi place foarte mult literatura SF. Îmi place foarte mult muzica rock
şi mă refer la rock-ul anilor 70. Chiar am cântat într-o trupă rock în
facultate. Muzica de chitară mi se pare că este destul de aproape de
matematică.De fapt am şi un premiu pe ţară la chitară clasică la
festivalul artei şi culturii studenţeşti pe care l-am luat în anii 80".
Ce nu-i place?
„Nu-mi plac aşa zisele televiziuni de ştiri. Nu-mi place de cei care
încearcă să-şi dea cu părerea în absolut toate domeniile. Nu-mi place
politica în general deşi mi-am exercitat în fiecare an dreptul de vot”
Profil
Născut la data de 24 sept 1960 la Bacău
Căsătorit un copil
Absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti
Profesor de matematică la Liceul B.P. Haşdeu din Buzău
În anul 2000 a fost decorat de preşedinţia României cu „Ordinul Steaua României în grad de Cavaler” pentru activitatea în domeniul matematicii