Locatari noi la Gădina Zoologică Băneasa: lemurienii nou-născuţi sunt atracţia vizitatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pui de lemurieni s-au alăturat familiei de animale de la Grădina Zoologică din Bucureşti. Îngrijitorii spun despre ei că sunt cele mai mari atracţii printre vizitatori.

Familia de animale de la Grădina Zoologică din Băneasa şi-a mărit numărul.  Doi pui de lemurieni s-au născut în aprilie. Micuţii care au coada mai mare decât corpul sunt îngrijiţi cu mare grijă de cele două familii de primate care i-u adus pe lume. Despre noii locatari de la zoo, îngrijitorii spun că sunt sănătoşi şi foarte energici şi că atrag mulţi vizitatori, mai ales copii.

„Micii lemurieni sunt foarte sociabili cu oamenii şi foarte inteligenţi. Ei, împreună cu familiile lor, reprezintă una dintre cele mai mari atracţii de la noi, iar copiii sunt înnebuniţi după ei. Toţi îi asociază cu personajele din film”, a explicat biologul de la Zoo Băneasa, Georgeta Moţea.

Motiv de mândrie

Faptul că lemurienii s-au înmulţit în captivitate, sunt sănătoşi şi s-au integrat atât de repede în viaţa de la Zoo este motiv de mândrie pentru reprezentanţii instituţiei. „În fiecare an facem reabilitări, renovăm, aducem animale noi. Mi se pare o mare realizare că micuţii se simt foarte bine, sunt jucăuşi, sunt sănătoşi”, a adăugat Georgeta Moţea.  

Lemurienii sunt primate răspândite în Sudul şi Sud-Vestul Madagascarului, o ţară insulară aflată în Oceanul Indian, în partea estică a Africii. De altfel, aceste animale au devenit celebre odată cu filmul „Madagascar”, care îi prezintă pe lemurieni ca fiind inteligenţi, cu umor şi foarte agitaţi.

Lemurienii- adulţi de la Grădina Zoologică din Bucureşti fac parte dintr-o specie foarte rară şi au fost aduşi aici în 2010, din mai multe ţări, printre care şi Spania. Un lemurian matur ajunge până la 46 de cm lungime, în condiţiile în care coada poate depăşi şi 60 de cm. Femelele sunt cele care au grijă de pui, îi apără şi îi hrănesc. Puii sunt transportaţi iniţial pe abdomen, dar pe măsură ce cresc sunt căraţi pe spatele mamei. Alimentaţia lor este în majoritate vegetală, de la frunze, flori şi până la fructe, seva copacilor sau insecte. 

Pe lângă lemurieni, la Zoo Băneasa s-au mai născut în acest an o căprioară şi o lamă.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite