Unii sunt mai ghinionişti: ce program au angajaţii de Ziua Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest an, sărbătoare de 1 Mai se transformă într-o minivacanţă pentru bugetari care vor avea, adunate, patru zile libere, începând de sâmbătă şi până marţi. Există şi excepţii.

Astfel, vor lucra magistraţii şi ceilalţi angajaţi din cadrul instanţelor judecătoreşti sau parchetelor, care sunt implicaţi în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2012.

La CFR o să se lucreze chiar mai intens întrucât compania feroviară a decis suplimentarea trenurilor pentru cei care călătoresc în aceste zile. „În perioada 27 aprilie-2 mai 2012, pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători estimat cu prilejul zile de 1 Mai, unele trenuri vor circula suplimentar, iar altele îşi vor prelungi circulaţia până la / de la Mangalia", se arată într-un comunicat al CFR.

Şi în domeniul privat există diferenţe. De exemplu, în domeniul bancar nu vor fi deschise sediile obişnuite de sucursale, însă vor fi deschise unităţile din incinta mallurilor şi hypermarketurilor. Angajaţii marilor magazine vor lucra şi ei după program normal, sărbătorind Ziua Muncii prin... muncă! „Dacă era o sărbătoare cu tentă religioasă, probabil că ar fi avut liber", a explicat Mirela Surghie, director de comunicare în cadrul hypermarketului Real.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite