Un copil dintr-un centru de primire, găsit la 70 de km de Bucureşti după ce a fugit cu bicicleta
0Un copil de 12 ani, dat dispărut de reprezentanţii centrului de primire minori din Bucureşti, a fost găsit de poliţişti la un spital din oraşul Videle, judeţul Teleorman. După ce a mers 70 de kilometri cu bicicleta, copilului i s-a făcut rău când a ajuns la destinaţie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, băiatul a plecat din Capitală cu bicicleta, îndreptându-se spre localitatea Botoroaga, iar din cauza căldurii şi a epuizării i s-a făcut rău
"Minorul a parcurs distanţa dintre cele două localităţi cu o bicicletă, pe timp de zi, între orele 12.00 şi 18.30, iar din cauza efortului depus pe vreme caniculară a acuzat probleme de sănătate, fiind transportat la spital. Personalul medical a sesizat poliţiştilor faptul că minorul se află la internat la spital, iar poliţiştii au început o anchetă în acest caz", se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman.
Băiatul a fost preluat de reprezentanţii centrului de primire a minorilor din Bucureşti.