Sorin Oprescu, acuzat că nu a plătit facturile la căldură ale Capitalei
0Preşedintele PDL Sector 5, deputatul Ştefan Pirpiliu, a ţinut duminică o conferinţă de presă în care l-a acuzat pe primarul general că ar fi gestionat deficitar problema datoriilor Municipalităţii către ELCEN. Mai mult, fostul consilier general a băgat frica de frig în bucureşteni, precizând că furnizarea agentului termic este sub ameninţare în mijlocul iernii.
Ştefan Pirpiliu l-a acuzat pe primarul Capitalei că nu a plătit facturile pentru încălzire ale Capitalei în ultimii ani: „În momentul în care Sorin Oprescu a devenit primar general, datoria principală a RADET către ELCEN era de 83 milioane de euro. În acest moment, datoria a ajuns la 250 milioane de euro. Din cauza lui Oprescu datoria Municipalităţii pentru agentul termic s-a triplat în trei ani jumătate de mandat. Practic, s-au adăugat facturi suplimentare de 170 milioane de euro care nu s-au plătit”.
Penalităţile pot fi şterse
Deputatul PDL a adăugat că există o variantă prin care penalităţile RADET-ului să poată să fie şterse. „Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a avut o întâlnire încă din octombrie cu Ion Ariton, ministrul Economie, şi cu cel al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, privind posibilitatea ştergerii penalităţilor, în condiţiile în care ELCEN este o companie cu capital predominant de stat, deţinută de Ministerul Economiei. Există un acord de pricipiu: Penalităţile vor fi şterse. Rezolvarea situaţiei va veni exclusiv ca rezultat al acţiunii PDL”, a explicat Pirpiliu.
Ştergerea penalităţilor este însă condiţionată de un plan concret al Primarului General pentru plata principalului datoriei, reprezentând aproape 250 de milioane de euro. PDL Bucureşti îi cere lui Oprescu să propună urgent o şedinţă extraodinară de Consiliu General în care să prezinte un plan de plată ale celor 250 milioane de euro.
Creşterea preţului gigacaloriei
Edilul-şef a introdus însă, de câteva luni, pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului General un proiect de hotărâre cu privire la delegarea gestiunii RADET. Potrivit acestuia, până în 2015, RADET trebuie să facă restructurări de personal, de la 4.500 la 2.500, câştigând astfel 23 de milioane de euro. De asemenea, se are în vedere vânzarea CET Casa Presei Libere către ELCEN, în contul datoriei principale, implicarea Primăriei în anularea sumei de 700 de milioane de lei, ce reprezintă o parte din penalităţile datorate de regie tot către ELCEN, şi creşterea preţului gigacaloriei de la 119 lei la 250 de lei.
Oprescu a precizat în expunerea de motive a proiectului respins constant de consilierii generali că datoriile istorice de până la 2, 2 miliarde de lei au fost cauzate de un cerc vicios: subvenţiile promise şi date de Primăriei populaţiei Bucureştiului pentru încălzire au fost acoperite financiar cu întârziere de către Guvern, ceea ce a dus la decalarea plăţii materiei prime de la RADET la SC Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), companie controlată de Ministerul Economiei.