GALERIE FOTO Naţional Arena, o victorie capitalistă. Vezi cine au fost cei care au făcut din Groapa Vergului „cel mai mare stadion al ţării“

Frâiele „şantierului festivalului“, aşa cum a fost denumită megaconstrucţia socialistă în cele cinci luni de lucru, au fost încredinţate tânărului „arhitect comunist“ Willy Iuster şi „comandantului brigăzii de şoc“, Ion Brezeanu.

Munca pe şantierul viitorului „Parc de Cultură şi Sport 23 August“, despre care poţi să afli mai multe AICI, era în totalitate mecanizată la acea vreme, tocmai pentru ca lucrările să se încadreze în termenul foarte scurt de timp. „Escavatoare de 1,5 metri cubi, screpere cu cupa de şase metri cubi, buldozere, dragline, gredere ne amintesc de aspectul Canalului Dunăre Marea Neagră“, notează revista „Ştiinţă şi Tehnică“ în numărul din luna mai 1953 păstrată şi acum de colecţionarul bucureştean Sergiu Partenie.

Bucureştenii inaugurează astăzi Naţional Arena! Evenimentul, la care sunt aşteptaţi un milion de oameni, durează toază noaptea

Oraşul de pe stadion

Aproape 5.000 de muncitori - „brigadieri“, aşa cum erau numiţi -  au fost aduşi pe şantierul stadionului încă din luna februarie. Erau aceiaşi care au contribuit la ridicarea „vârfurilor industriei socialiste“ a secolului trecut: Hidrocentrala de la Moroieni, furnalul de la Hunedoara sau fabrica de ciment de la Fieni.  „Pentru tinerii care muncesc cu avânt pe «Şantierul Festivalului» cum l-au botezat ei, a apărut un adevărat orăşel, cu zeci de bărăci-dormitoare şi alte bărăci. Alături de ei, vin pe şantier, în fiecare zi, sute de tneri din toate colţurile Capitalei, din fabrici, uzine, şcoli, facultăţi, instituţii, răspunzând apelului Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor“, preciza, în stilul specific epocii, redacţia revistei.


Click pe FOTO GALERIE pentru a vedea imagini de la "Noaptea Albă“ pe Naţional Arena



Stadionul, construit după modelul celui mai mare stadion din Uniunea Sovietică, Stadionul „Kirov“ din Leningrad

Construcţia-vedetă a parcului din estul Bucureştiului era, evident, stadionul cu 80.000 de locuri. „Această construcţie reprezintă o mare victorie a tehnicienilor noştri, atât în ceea ce priveşte poriectul, cât şi în privinţa execuţiei. Pentru ca să se poată face unor manifestaţii sportive care reunesc zeci de mii de spectatori existau mai multe soluţii: extinderea stadionului Republicii până la înălţimea tribunei întâia, extinderea stadionului Dinamo, sau completarea potcoavei stadionului Giuleşti. Toate aceste soluţii, deşi porneau de la construcţii existente, necesitau totuşi un timp îndelungat de execuţie: ca orice construcţie de beton armat monolit, care trebuia turnat la faţa locului“, explica, în revista „Ştiinţă şi Tehnică“, inginerul B. Ungureanu.



FOTO: Machetă apărută în "Ştiinţă şi Tehnică", în 1953

Deoarece acest lucru prezenta anumite dezavantaje , proiectanţii au găsit soluţia construcţiei unui stadion cu tribunele rezemate direct de teren, stadion care nu mai exista în România. Modelul a fost preluat din Uniunea Sovietică, de la Stadionul „Kirov“ din Leningrad.

FOTO Naţional Arena, templul fotbalului va fi gata în 2011

Patru motive pentru care stadionul a fost construit într-un timp record

„El are o serie de avantaje hotărâtoare: 1) permite executarea în termen rapid; 2) permite o mare concentrare de braţe de muncă şi de utilaj pe şantier; 3) permite o mecanizare aproape completră a şantierului; 4) permite economii însemnate de beton, oţel, lemn pentru cofraje etc. Utilizând din plin experienţa proiectanţilor şi constructorilor stadionului Kirov, arhitecţii şi inginerii noştri au putut elabora planurile acestui minunat stadion în timp util, astfel că la începutul primăverii şantierul era în plină activitate“, a mai explicat inginerul Ungureanu.



FOTO: Coperta revistei din mai 1953

Aşezarea stadionului

Stadionul era amplasat între Bulevardul Muncii şi Bulevardul Mareşal Tolbuhin. Axul central era orientat în direcţia Nord-Sud, perpendicular pe Bulevardul Muncii. Potrivit proiectanţilor, acestă aşezare permitea ca tribuna oficială să fie umbrită între orele 16.00 şi 17.00 , când avea loc majoritatea competiţiilor, iar jucătorii aveau soarele în lateral în timpul jocului.

Cifrele lui „23 August“

Terenul gazonat şi sectoarele de aruncări şi sărituri aveau în total o suprafaţă 11.455 de metri pătraţi (11 hectare). Cele şase culoare ale pistei de alergări erau acoperite c cu zgură neagră , iar pe părţile lungi ale pistei erau amenajate aliniamente de 129 de metri pentru cursele de 110 metri garduri şi pentru pornirea în cursa de 1.500 de metri.

Vezi AICI cum arată Naţional Arena, inaugurat la 58 de ani de la construirea  Stadionului "23 August"




Tribunele aveau în total 51 de rânduri de bănci (gradene), lăţimea gradenelor fiind aceeaşi de sus până jos: 75 de centimetri. Înălţimea lor, însă, varia astfel încât vizibilitatea să fie optimă din toate punctele. „În marginea de sus a tribunelor se întinde o alee lată de 12 metri care înconjoară întreg stadionul. De pe această alee largă, care va fi amenjată ca un bulevard, cu arbori şi iluminare bogată, întrg stadionul va oferi o panoramă minunată“, îşi încheia articolul din „Ştiinţă şi Tehnică“ inginerul Ungureanu.

Iuster, „tânărul arhitect comunist“

Conducerea lucrărilor de proiectare a revenit, în anul 1951, tânărului arhitectul ieşean Willy Iuster, ieşit doar de doi ani de pe băncile facultăţii. „De atunci, activitatea lui, în domeniul proiectării în construcţii, s-a desfăşurat neîntreruptă şi plină de roade. Tânărul arhitect a muncit la proiectarea câtorva din construcţiile înfăptuite de Statul nostru democrat-popular. (...) tânărului arhitect i se încredinţau lucrările de proiectare a «Complexului de cultură şi sport 23 August» din Capitală. Munca de proiectare nu a fost uşoară datorită problemelor noi puse de această construcţie şi datorită termenului scurt de executare. Dar tânărul arhitect comunist Willy Iuster, împreună cu întregul său colectiv (...). De preţuit le-a fost documentaţia sovietică de specialitate avută la dispoziţie“, mai precizau redactorii revistei.




„Smeii lui Brezeanu“


La fel de tânăr era şi Ion  Brezoianu, care pe atunci abia împlinea 18 ani. Un băiat din regiunea Ploieşti care a început să muncească de la 14 ani, la fabrica «Predeluş» din raionul Sinaia. „Încă de atunci a dovedit că are multă dârzenie: în trei luni şi-a însuşit meseria de mecanic-fochist. Ionică muncea în fabrică şi în acelaşi timp învăţa. (...) Anul trecut, la chemarea organizaţiei noastre revoluţionare de tineret, tânărul mecanic-fochist de la «Predeluş» s-a hotărât repede şi a plecat pe şantier la Fieni (regiunea Ploeşti). De acolo el a trecut să lucreze pe şantierul Complexului de Cultură şi Sport «23 August» din Bucureşti în munca de comandant al brigăzii nr. 5. Într-o zi, pe la începutul lui martie, au sosit multe vagoane cu materiale ce trebuiau descărcate cât mai repede. Sarcina a fost încredinţată brigăzii nr. 5. Membrii acestei brigăzi – care acum sunt numiţi ăpe şantier «smeii lui Brezeanu», au descărcat atât de repede şi bine materialele, au muncit cu atâta însufleţire încât de atunci descărcarea vagoanelor cu materiale pentru şantier a devenit specialitatea brigăzii“.


Rămâi pe bucuresti.adevarul.ro pentru a afla cât de asemănătoare, în cifre, sunt cele două stadioane, construite în epoci diferite.

Găseşti cele mai noi ştiri din Bucureşti pe bucuresti.adevarul.ro