13 puncte de acordare a primului ajutor pentru combaterea efectelor caniculei, în sectorul 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Sector 3, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a amenajat 13 puncte de acordare a primului ajutor pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate.

Punctele de prim ajutor funcționează în incinta centrelor de informare ale Primăriei Sectorului 3 (miniprimării), precum și în şapte centre comerciale și două piețe de pe raza sectorului 3, situate în următoarele locuri:

Puncte de informare:
· str. Baba Novac - Str. Ion Tuculescu (Rucăr);
· Bd. Theodor Pallady - Bd. 1 Decembrie 1918 (Trapezului);
· str. Istriei - Bd. Rm. Valcea;
· Bd. Liviu Rebreanu - Bd. Nicolae Grigorescu (Metrou Titan).

Centre comerciale:
· Mega Image Piața Muncii;
· Mall Vitan;
· Magazinul Unirea Shopping Center;
· Hypermarketul Real Pallady;
· Hypermarketul Auchan;
· Hipermarketul Real Vitan;
· Mega Image Rebreanu.
     
Piețe:
· Piaţa  Sălăjan;
· Piaţa Miniş.
 
În zilele de 20, 21 și 22 iulie, măsurile de prim ajutor sunt asigurate de 67 angajați ai DGASPC Sector 3, între orele 10.00 şi 18.00.

În cadrul acestor puncte bucureștenii vor primi apă, vor fi informați și îndrumați în funcție de caz. Aceste măsuri vor fi luate pe toată perioada în care sunt anunțate temperaturi ridicate pentru a proteja populația de efectele nedorite cauzate de caniculă.
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite