Poliţiştii, protest cu vuvuzele, cătuşe şi tobe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de sindicalişti au protestat astăzi faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului în Piaţa Victoriei şi la Cotroceni. Înarmaţi cu vuvuzele, fluiere, cătuşe, pancarte cu mesaje împotriva Guvernului şi tobe, protestatarii i-au huiduit şi i-au fluierat pe aleşii statului. Enervaţi la culme, ei au arătat şi degetul mijlociu celor de la conducere.

Oamenii legii au participat astăzi, alături de alţi bugetari, la un protest organizat faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului Boc.
Veniţi de prin toate colţurile ţării, de la Oradea la Constanţa, sindicaliştii s-au întâlnit de la ora 10.00 în parcarea din faţa Palatului Victoriei.

Ei i-au fluierat pe aleşii statului şi au scandat „Jos Guvernul“, „Dimisia“ şi „Să vă fie ruşine, politicienilor!“. Ei au fluturat cătuşe pe deasupra capului pentru a indica faptul că aleşii statului merită să fie închişi pentru măsurile pe care le-au adoptat. Mai mult, ei au arătat chiar degetul mijlociu celor de la conducere.

În jurul orei 12.00, protestatarii s-au încolonat pentru un marş către Palatul Cotroceni, cu toate că nu aveau autorizaţie. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, susţine că nu există niciun motiv de sancţionare a protestatarilor totuşi, pentru că nu s-au întâmplat niciun fel de incidente. „Ce se întâmplă acum se încadrează la categoria: „manifestaţii spontane“, a spus edilul-şef.

Protestele vor continua la Parlamentul European
Poliţiştii, dar şi gardienii din penitenciare sunt, în primul rând, nemulţumiţi de scâderea salariilor. „Protestăm faţă de scăderea cu 25% a salariului şi faţă de lipsa protecţiei poliţistului. Este urât ce se întâmplă: poliţişti protestatari încolonaţi de Poliţie şi Jandarmerie. La asta s-a ajuns“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex“, Marius Idita.

Acesta a mai spus, că printre nemulţumirile lor, se numără lipsa logisticii necesare pentru activităţile de zi cu zi (hârtie pentru imprimantă), efectuarea de ore suplimentare neplătite şi creşterea vârstei de pensionare.

Oamenii legii au anunţat că vor continua protestele, săptămâna viitoare, în faţa Parlamentului European.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite