Parcare „all inclusive” în Băneasa
0Construcţia terminalui Park&Ride începe săptămâna viitoare în zona Aeroportului Băneasa, la capătul liniei de tramvai 5, şi presupune ridicarea unei parcări supraterane cu cinci etaje. Potrivit proiectului, la parter va întoarce tramvaiul şi va fi capăt de linie pentru autobuze, iar la etaje vor fi parcate, pe rampe, maşinile navetiştilor. Lucările vor dura un an şi jumătate.
Startul lucrărilor de modernizare a Bulevardului Aerogării, în zona Podului Băneasa, s-a dat în urmă cu câteva săptămâni. Începând de astăzi însă, circulaţia tramvaiului 5 va fi suspendată, în zona capătului de linie, din Băneasa, pentru începerea lucrărilor la noul terminal. Amenajarea presupune, atât renovarea liniilor, cât şi construirea unui sistem Park&Ride, întreg proiectul costând aproximativ 45 milioane de lei.
400 de locuri pentru navetişti
„Parcarea va avea cinci etaje şi cuprinde 400 de locuri. Structura este din oţel şi beton, iar lucrările de amenajare vor dura 18 luni. Pe dedesubt, la parterul construcţiei, vor întoarce tramvaiul şi autobuzele“, a declarat Ion Dedu, şeful Direcţiei Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Parcarea tip lego are rolul de a decongestiona traficul şi de a ajuta navetiştii care, în prezent, îşi lasă maşinile pe bulevarde sau pe străduţe pentru a-şi continua călătoria până la serviciu cu un mijloc de transport în comun. Investiţia necesară doar parcării este de aproximativ 12 milioane de euro.
Pentru a-şi lăsa maşinile în această parcare, şoferii nu trebuie decât să deţină abonament RATB sau Metrorex, pentru a demonstra că îşi continuă călătoria către locul de muncă cu mijloacele de transport în comun.
Prin această zonă intră zilnic în Capitală şoferi din Baloteşti, Otopeni, Buftea, Mogoşoaia, Snagov sau Tâncăbeşti care până acum îşi lăsau maşinile pe unde apucau.
Se aşteaptă avizul poliţiei
„Am cerut devierea traseului pe care circula tramvaiul 5 pentru a putea efectua lucrări la terminal. Aşteptăm avizul poliţiei care va decide dacă devierea traseului nu încurcă circulaţia, pentru că aşa este legal, şi într-o săptămână, maximum zece zile, ne apucăm de lucrat în zonă”, a declarat Constantin Dora, şeful proiectului de la firma Sc Alpine.
Lucrările vor începe cu demontarea liniilor, mutarea stâlpilor de iluminat şi se va lucra la trotuare pentru reţeaua Net City. Şeful proiectului a mai adăugat că, prin aprilie - mai 2012, speră ca întregul proiect să fie finalizat.
Deşi parcarea va fi utilă şoferilor navetişti, există şi dezavantaje. În zona Băneasa şoferii nu au nicio legătură directă cu metroul. Aceştia vor fi nevoiţi să utilizeze mijloacele de transport în comun de la suprafaţă, până la prima staţie de metrou. Ca mijloace RATB navetiştii au la dispoziţie tramvaiul 5 şi autobuzele 148, 149, 131, 301, 304, 335, 780, 783.