De ieri, metroul vine mai greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără să anunţe, conducerea Metrorex a luat decizia să modifice graficul de circulaţie, în defavoarea călătorilor.

AMENINŢARE: Grevă la metrou
Explicaţia Metrorex pentru harababura cu cardul de 62 de călătorii: "Călătoriile nu încap pe verso!"

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare încă de luni, iar surpriza cea mai mare a fost să aflăm că de acum frecvenţa trenurilor e mai mică. Sindicaliştii de la metrou, dar şi angajaţii de la dispeceratul de trafic ne-au spus că acest lucru se datorează faptului că au fost scoase trenuri din circulaţie.

"Până acum, circulau la ore de vârf 21 de garnituri. De ieri, însă, au rămas doar 16. Când traficul nu e foarte intens, rămân şi mai puţine pe traseu", ne-a mărturisit un angajat de la dispecerat. Potrivit acestuia, cele mai afectate sunt magistralele 1, 2 şi 3, acolo unde metroul ajunge în staţii chiar şi cu patru-cinci minute întârziere.

Spre exemplu, pe Magistrala 2, Pipera - Berceni, trenul nu mai ajunge la ore de maximă circulaţie în trei-patru minute, ca până acum, ci în şase-şapte minute. Iar în afara orelor de vârf poate depăşi lejer zece minute. Metrorex a luat această decizie pentru a diminua din costuri.

Se anunţă grevă în luna decembrie

Am putea să ne călcăm, din nou, în picioare în autobuze. Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva dacă le vor fi tăiate sporurile. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, a declarat luni că, dacă salariile angajaţilor Metrorex vor fi diminuate cu 25% în urma tălunii sporurilor, aşa cum ar prevedea acordul cu FMI, vor înceta activitatea. Ei spun că acest lucru s-ar putea întâmpla cel târziu în decembrie.

«Sunt nebuni!»

Vera Vlăduţă, 28 de ani, operator PC: Din cauza asta era aşa aglomerat azi la metrou?! Sunt nişte nebuni dacă au luat decizia asta, şi fără să ne anunţe!

Ionuţ Bogdan, 23 de ani, student: E o măsură bună. Multe garnituri de tren circulau goale, pentru că nu sunt foarte mulţi călători. Ce rost avea să meargă în pierdere?

Ştefan Mocanu, 52 de ani, electrician: Au făcut o prostie mai mare decât ei. În loc să bage mai multe metrouri pe traseu, le scot. Ca să stăm să aşteptăm ca proştii-n staţii.

Harababură cu cardurile Metrorex

S-a dublat preţul abonamentului la metrou

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite