VIDEO FOTOGALERIE Bucureşti: Copiii au mers la parada militară şi bătrânii s-au înghesuit la fasole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestările de Ziua Naţională au adunat, în zona Arcului de Triumf, aproximativ 3.000 de persoane. 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază au fost prezenţi la Parada militară.

Comandantul paradei, generalul de brigadă Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Mecanizată „Unirea Principatelor”, unul dintre cei mai tineri generali ai Armatei României, a acordat onorul premierului Emil Boc, şi nu lui Mircea Geonă, preşedintele Senatului, aşa cum prevede protocolul. Parada a început cu intonarea imnului de stat şi cu salve de tun. Din cauza vremii, avioanele şi elicopterele care urmau să survoleze zona nu s-au ridicat de la sol.

Incident pe traseul paradei

Înainte de manifestările dedicate Zilei Naţionale, în jurul orei 8.30, pe Bulevardul Kiseleff, a căzut un copac, chiar pe porţiunea unde urmau să aibă loc defilările. Militarii aflaţi în zonă au eliberat carosabilul şi nicio persoană nu a fost rănită.

Copiii, încântaţi de uniforme şi artilerie

image

Aproximativ 3.000 de români au urmărit parada de Ziua Naţională, mult mai puţini faţă de anul trecut, când au fost prezente în jur de 10.000 de persoane. Cei mai mulţi copii, cu vârste între 3 şi 10 ani, au fost curioşi să vadă blindatele şi uniformele soldaţilor. Tatăl lui Octavian şi al Dianei a venit cu ceaiul în termos. „Nu puteam rata ocazia. Octavian vede pentru a doua oară parade”, a spus tatăl copiilor. De asemenea, Vlad Vintilă şi Andrei, doi tineri de 17 ani, au venit însoţiţi de prietenul lor turc, Yazagan Sucru Anîl, de 18 ani. „Vreau să fac comparaţie între parada din Turcia şi cea de aici”, a declarat Yazagan pentru „Adevărul de Seară”.

image

Două ore în frig pentru o porţie de fasole

La circul Globus, oamenii au venit încă de la ora 9.00 şi au aşteptat în frig şi ploaie timp de două ore pentru ţuica fiartă şi fasolea luată proaspăt de pe foc. Majoritatea au preferat să ia mai multe porţii. Printre primii serviţi au fost muncitorii de la REBU.

CITIŢI ŞI: Buzoienii s-au bulucit pentru o porţie de fasole şi un pahar cu ţuică fiartă

image

Cneazu Nicolae, de 83 de ani, a aşteptat de la ora 8.30 să primească fasole. El a venit cu cratiţa şi a luat mâncare pentru soţia bolnavă şi pentru fratele său. Astăzi, s-au distribuit porţii de fasole şi ţuică de la ora 12.00, în Parcurile Crângaşi şi Drumul Taberei, iar de la ora 13.30, în faţa Primăriei sectorului 2.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite