Bucureşti: La pas, pe strada lui Eliade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O plimbare cu ghid prin Bucureştiul mitic al scriitorului te-ar purta prin curţile caselor de secol XIX, pe urmele personajelor din nuvela „Pe strada Mântuleasa”.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

REPORTAJ din „cavoul de pe şine“

Imobile construite în perioada interbelică de arhitecţi care au schimbat faţa Capitalei au fost introduse în proiectul „Geografie mitică bucureşteană: Cartierul Mântuleasa”.

Iniţiat de Fundaţia Pro Patrimonio şi sprijinit de Primăria sectorului 2, Ministerul Culturii şi Ordinul Arhitecţilor din România, proiectul urmăreşte includerea străzii Mântuleasa într-un circuit cultural ce va cuprinde 12 clădiri monumente istorice.

„Circuitul are două trasee: cel mitic al lui Eliade din nuvela sa şi cel parcurs chiar de scriitor, de pe strada Sfinţilor până la şcoala unde învăţa, dispărută acum”, a declarat Maria Berza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio.

Au fost identificate mai multe case în fosta mahala Mântuleasa, printre care Casa Calomfir şi Casa lui Iancu Antim, Casa Simion Georgescu, Vila Fuchs, dar şi câteva dispărute - Casa Cruţescu şi Casa Elefterescu, din care s-au păstrat doar planurile.

Proprietarii au ultimul cuvânt

Pentru ca turiştii să poată vizita asemenea „bijuterii” de arhitectură neoromânească ar trebui ca proprietarii să reabiliteze clădirile. „Aceste case aparţin oamenilor. Dacă însă ei nu vor dori să investească, legal nu prea ai cum să-i obligi. Va trebui să-i convingem”, au spus reprezentanţii Primăriei sectorului 2.



De cealaltă parte, specialiştii susţin că refacerea caselor-monument este dificilă. „E nevoie de specialişti pentru reabilitarea imobilelor, ca structura de rezistenţă să nu fie afectată”, a declarat arhitectul Alexandra Chiliman. Unii dintre chiriaşi au răspuns deja invitaţiei de a intra în circuitul cultural. „Eu deţin o cafenea la numărul 13, pe Mântuleasa. Proprietarul doar a renovat clădirea”, a afirmat Bianca Benescu, administratorul Hobby Cafe.

„Când dai în Intrarea Mântuleasa, parcă ai ieşit din Bucureşti şi ai intrat în altă lume. Casa în care locuiesc a aparţinut unui procuror şi acum o renovăm. Mi-ar plăcea să intre în acest program, pentru că i-am păstrat stilul, coloanele şi şemineul”, a povestit Anne Marie Stănescu, proprietara de la numărul 4. Şi ministrul Culturii, Theodor Paleologu, aprobă programul: „Este o zonă mitică a Bucureştiului care trebuie iniţiată. Nu e vorba de vizitarea unor case, ci de animarea culturală a «mahalalei»”.

Casa-vapor

Una dintre cele mai curioase construcţii din zonă este Vila Fuchs, realizată de arhitectul Marcel Iancu în 1927, pe strada Negustori, la numărul 27. Cu două hublouri, terasă-punte şi pivniţă-cală, aceasta a fost comanda unui negustor de vinuri, Jean Fuchs, pentru fiica sa. „În cartier, casa ridicată de mine a făcut senzaţie. Popa, comisarii şi locuitorii erau convinşi c-am construit un «laborator»”, scria arhitectul.

Cartierul „invizibil”

Clădirile sumbre din Intrarea Mântuleasa ascund fantasme ale trecutului la numerele 9, 11 şi 13. Când intri, se lasă liniştea şi te cuprinde atmosfera unui alt tărâm. Gardurile înalte din cărămizi stârnesc curiozitatea. Curţile te întâmpină cu intrări împodobite cu rămăşiţe de viţă, care încă mai respiră a must.



Porţile de lemn dezlănţuie „ţipete” sfâşietoare când sunt clătinate, iar arcadele înguste şi înalte din prag te „înghit” cu lăcomie. Doar mieunatul mâţelor sau ţărâitul vreunui telefon sparg liniştea şi, din când în când, câte un motor fumegând încăpăţânat.

Dacă intri într-o casă, descoperi terase scunde, cornişe, scări de lemn, antreu şi salon cu lojă. Anexele cuprindeau altădată şopronul, spălătoria, camera vizitiului şi grajdul. Acum, ele ar putea fi transformate în terase boeme, iar pivniţele ar deschide spaţii pentru evenimente culturale.

image
Bucureşti: Casă pe Mântuleasa
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite