Asistenta Florentina Cîrstea, audiată din nou de procurori
0Asistenta Florentina Cîrstea, cea care a fost arestată preventiv în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, a fost audiată astăzi de procurori timp de oră.
Asistenta responsabilă de cu supravegherea celor 11 bebeluşi din salonul de Terapie Intensivă în seara de 16 august, atunci când a avut loc incendiul, a fost audiată din nou astăzi. Procurorii l-au chemat la audieri şi pe Vasile Dima, şeful Serviciului tehnic, cel care ar fi trebuit să supravegheze aparatura din spital.
Acesta din urmă este cercetat în stare de de libertate din cauza vârstei şi a stării precare de sănătate.Vasile Dima nu a dorit să facă declaraţii şi a intrat precipitat în sediu, însoţit de avocat.
Florentina Cîrstea, asistenta care se afla pe tură în ziua incendiului de la Maternitatea Giuleşti, împlineşte a împlinit ieri 35 de ani. Ea a fost vizitată de soţ în carcera Direcţiei Cercetări Penale, unde se află în arest preventiv pentru 29 de zile. În urmă cu câteva zile, Cîrstea a fost consiliată de un psiholog. „Vineri a cerut să fie văzută de un psiholog şi mi-am dat acceptul. Sâmbătă a avut o întrevedere cu acesta dar nu ştiu despre ce au vorbit, este vorba despre confidenţialitatea medic pacient. Ştiu că asistenta este tristă, nici nu e de mirare în condiţiile date”, a mai spus procurorul Marius Iacob.
"Asistenta reprezintă reprezintă un pericol public"
Florentina Cîrstea se află în continuare în arest preventiv pentru 29 de zile după ce, luni, judecătorii au respins contestaţia făcută de aceasta. „Au fost trei judecători şi au analizat cu multă atenţie dosarul. Ea va rămâne în continare în arest pentru că reprezintă un pericol public prin prisma consecinţelor faptelor ei. Au fost invocate pierderile de vieţi omeneşti şi vătămarea corporală din culpă”, a mai spus procurorul.
Florentina Cîrstea are un nou avocat
Florentina Cîrstea are, începând de luni, un nou avocat în locul Simonei Luciana Pârvu. Este vorba despre Corneliu Liviu Popescu, profesor universitar la Facultatea de Drept din Bucureşti şi doctor în drept.
Avocatul are un C.V. impresionant, a fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, vicepreşedinte raportor expert independent la Consiliul Europei şi expert guvernamental la Consiliul Europei - Comitetul de experţi pentru ameliorarea procedurilor de protecţie a drepturilor omului.