Andrei Plăcintă, condamnat pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul senatoarei PNL Sorina Plăcintă, Andrei Plăcintă (20 de ani), a fost condamnat la sfârşitul acestei săptămâni la şase ani de închisoare cu executare de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul de tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri.

Mai exact, judecătorii au dictat pedeapsa de şase ani de închisoare pentru tentativa de omor asupra prietenei sale, plus alte 11 luni pentru ultraj, fiind achitat pentru acuzaţia de tâlhărie, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, prin decizia Curţii de Apel, lui Andrei Plăcintă i-au fost ridicate o serie de drepturi civile, printre care şi acela de a nu da examen pentru obţinerea permisului auto şi de a nu conduce vreun vehicul timp de trei ani după executarea pedepsei principale.

La începutul lui 2011, tânărul şi-a bătut iubita, i-a smuls telefonul mobil, i-a avariat maşina şi a trecut cu autoturismul peste un martor care a vrut să o salveze pe fată. Preşedintele completului de judecată care a dat sentinţa de vineri, judecătoarea Iulia Ciolca, a respins toate cererile apărării, precizând că „prin prelevarea de probe biologice nu se pot stabili trăsăturile de caracter ale unei persoane, pe baza ADN-ului". Apărarea susţine că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor etnobotanice în momentul în care a comis infracţiunile.

Andrei Placintă a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti, în luna martie a acestui an, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru cele trei capete de acuzare. Decizia dată vineri de către magistraţi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite