Primele sancţiuni în cazul fetiţei care şi-a smuls două degete după ce a sărit de pe trambulină la Paradisul Acvatic
0Complexul a fost amendat cu 30.000 de lei şi s-a dispus închiderea trambunilelor. A fost deschis şi un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La sfârşitul lunii martie o fetiţă de 10 ani a rămas fără două degete după ce a sărit de la trambulină.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au aplicat sancţiuni în cazul accidentului grav petrecut în urmă cu peste lună la Complexul Paradisul Acvatic din Braşov. Atunci o fetiţă de 10 ani şi-a smuls două degete după ce a sărit de la trambulină. Copila a vrut să sară de la trambulina de trei metri, dar se pare că s-a răzgândit în ultimul moment. A încercat să se prindă de balustradă, dar s-a agăţat şi şi-a amputat două degete de la mână.
„S-a aplicat o amendă contravenţională de 30.000 de lei şi a dispus închiderea definitivă a trambulinelor. Agentul economic are dreptul legal să conteste sancţiunile“, ne-a declarat Sorin Susanu, preşedintele Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov.
La Parchetul Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar anchetatorii încearcă să afle dacă s-au respectat parametrii tehnici şi de siguranţă atunci când a fost construită trambulina. Problema este că în România nu există nicio lege care să arate clar cum trebuie construite trambulinele. Complexul Paradisul Acvativ avea toate autorizaţiile necesare şi în ultimii zece ani de funcţionare nu s-au mai înregistrat astfel de accidente.