Dan Alexandru Florea ajută tinerii să realizeze proiecte europene

Dan Alexandru Florea ajută tinerii să realizeze proiecte europene

Dan Alexandru Florea

Tânărul a înfiinţat un ONG şi se implică activ în coordonarea celor care doresc să realizeze proiecte finanţate din fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dan Florea consideră că, doar prin muncă şi multă implicare, tinerii îşi pot organiza gândurile şi viaţa. De aceea, după finalizarea studiilor, a înfiinţat o organizaţie non-guvernamentală în care se pot înscrie, ca voluntari, cei interesaţi să se dezvolte personal.

Participând la activităţile de tineret, finanţate printr-un proiect al UE, ei călătoresc, interacţionează cu cei de vârsta lor din alte ţări, care au interese comune, participă la seminarii, au şanse să-şi dezvolte abilităţile de comunicare într-o limbă străină, abilităţile analitice şi de a-şi prezenta ideile", susţine Dan.

Încă din timpul facultăţii, Dan a început să se implice în acţiuni de voluntariat, finanţate de UE, şi de aceea a ţinut foarte mult ca tinerii din Braşov să aibă posibilitatea să se transforme din spectatori în jucători, pe plan european şi nu numai.

Am fost la câteva seminarii în străinătate şi astfel mi-am dat seama cât de mult te dezvoltă astfel de experienţe şi cât de utile sunt pentru tineri", a spus cel care a călătorit prin toată Europa, în Maroc, China şi Rusia.

Nu îmi plac oamenii care se plâng, care critică şi îşi ponegresc ţara. După cum prea bine observăm, în ţara noastră există tendinţa de omogenizare a valorilor. Consider că este foarte important ca valorile noastre să fie conservate şi împărtăşite în context european. Tinerii trebuie să aibă respect faţă de valorile naţionale, faţă de instituţiile care ne definesc pe noi ca neam. Călătorind, tinerii încep să aprecieze ce au acasă, în ţară, iar atunci când se întorc vor reuşi să pună idei noi în aplicare, idei care să ajute ţara noastră să se dezvolte", susţine el.

Întrebări şi răspunsuri:

Ai reuşit să implementezi vreun proiect până acum?

Până acum am câştigat o finanţare pentru un proiect, pe care l-am implementat la Băile Herculane, în luna iulie. Am avut atunci tineri invitaţi din UE, Balcani şi Caucaz, cu scopul de a facilita schimbul de idei în ceea ce priveşte problemele omului şi dialogul intercultural.

Care este proiectul pe care îl ai acum în derulare?

Urmărim să aplicăm pentru un training pe care să-l organizăm la Braşov. Acesta se va baza pe democraţie şi dreptul omului, la care se vor alătura, pe lângă participanţii din România şi participanţi din Uniunea Europeană.

Profil:

Născut: 29 octombrie 1983, Braşov

Familie: părinţi, un frate

Studii: Master Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, Universitatea „Lucian Blaga", Sibiu 


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

citeste totul despre: