Bacalaureat 2017 Braşov. Ce subiecte au primit elevii la proba la alegere a profilului. Rezolvarea subiectelor la Adevărul Live, ora 13.30
0Liceenii din Braşov vor susţine azi bacalaureatul la proba la alegere a profilului, adică Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.
UPDATE La Geografie, la subiectul 1 elevii au avut de depistat Croaţia pe hartă, apoi să identifice o capitală, şi să compare Italia şi Irlanda.
La subiectul 2, la cerinţele despre România, candidaţii trebuia să compare Câmpia de Vest şi Subcarpaţii de curbură, iar la subiectul 3 au avut de descris Marea Britanie şi de calculat evoluţia populaţiei într-o perioadă determinată.
„Destul de uşoare au fost subiectele comparativ cu cele făcute la pregătire“, au spus elevii care au ieşit deja de la examen.
Alte subiecte la Geografie:
1a – Harta mută a Europei – identificare capitale
1b – Comparaţie climatică: Italia versus Irlanda
1c – Menţionare şi descrierea a două orogeneze
2a – Harta mută a României – identificare de oraşe, râuri şi forme de relief
2b – Două avantaje ale faptului că România este ţară pontică şi dunăreană
2c – Comparaţie între Subcarpaţii cde Curbură şi Câmpia de Vest
3a – Comparaţie (în baza a două tabele) între populaţia României din 1992 şi 2011
3b – Comparaţie între suprafaţa agricolă a României din 2005 şi 2010 (în baza a două tabele)
3c – Marea Britanie – caracteristici geografice
3d – Comparaţie a producţiei de cherestea din Finlanda, Ungaria şi Islanda. Argumente ale diferenţelor.
La Biologie elevii au avut de rezolvat un test grilă, la subiectul 2 au avut de calculat apa în plasma sangvina, iar la subiectul al treilea au primit mai multe întrebări despre celulă. De semenea, trebuiau să răspundă la mai multe întrebări despre regnuri, inima şi vasele de sânge, cariotă şi rocariotă, celula animală - structura şi ultrastructura (un eseu).
Alte subiecte la Biologie:
1a – Enumeraţi trei activităţi umane care influenţează ecosistemul natural
1b – Circulaţia mare (flux sanguin) în corp
1c – Exerciţiu cu mai multe variante de răspusn (din anatomie)
1d – Trei afirmaţii cu răspus „adevărat” sau „fals” (anatomie).
2a – Acizii nucleici
2b – Grupele de sânge
3a – Eseu privind sistemul muscular
3b – Sistemul respirator; Volumul respirator
3c – Sistemul digestiv – tei afecţiuni frecvente
Atât la Biologie, cât şi la Geografie, elevii chestionaţi de reporterii „Adevărul” au declarat că subiectele la cele două discipline au fost „abordabile” sau chiar „uşoare”.
La Psihologie s-a dat un test grilă din toată materia şi au avut de unit definiţiile cu enunţul corect. Li s-a mai cerut să construiască două propoziţii despre memorie şi imaginaţie, de explicat un procedeu al imaginaţiei şi de analizat limbajul scris, intern, monologul şi dialogul. Ultimul subiect a fost un text despre Mircea Vulcănescu, personaj pe care elevii trebuiau să-l caracterizeze.
La Filosofie au avut de făcut un eseu despre fiinţa cuvântătoare, despre filosofi şi teoriile lor (Aristotel, Lucian Blaga etc).
La Logică s-au dat subiecte legate de silogisme şi diagrame.
La Sociologie au avut de dat un exemplu de conflict de rol, să scrie un text in care sa identifice anumite concepte sociologice. Candidaţii au mai avut de explicat importanţa apartenenţei la grup şi ancheta sociologică.
3.088 de absolvenţi de liceu susţin astăzi proba la alegere a profilului la Bacalaureatul 2017, adică Geografie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Logică, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.
Luni a fost proba la limba şi literatura română de la Bac 2017. La examenul de luni 54 de elevi au absentat, iar doi au fost daţi afara din examen, unul pentru că avea la el un telefon mobil, altul pentru că avea căşti pentru copiat. Elevii de la uman au fost nemulţumiţi de al doilea subiect, iar unii au ieşit plângând din sălile de examen.
Miercuri a fost probaobligatorie a profilului la matematică sau istorie. Examenul s-a desfăşurat fără incidente şi niciun elev nu a fost eliminat. Tinerii s-au plâns însă de compelxitatea subiectelor de la istorie.
Anul trecut, în 2016, promovabilitatea Bacalaureat la Braşov a fost de 78,21% dacă luăm în consuderare atât asbolvenţii din seria curentă cât şi cei din seriile anterioare. Dacă luăm în calcul doar seria curentă, promovabilitatea este de 86%. La Braşov au fost obţinute trei medii de 10.00. Doi elevi au fost de la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, iar un elev de la Colegiul Naţional dr. Ioan Meşotă. Alţi 583 de elevi au obţinut medii între 9.00 şi 10.00. Au mai fost 714 medii între 8.00 şi 9.00, 563 de medii între 7.00 şi 8.00 şi 453 de medii între 6.00 şi 7.00. De asemenea 761 de levi au obţinut medii sub 6.00 deci nu au promovat, sau nu s-au prezentat la examen.
Calendarul examenului de Bacalaureat naţional sesiunea iunie – iulie 2017:
6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română;
8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă;
9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competenţelor digitale;
14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;
26 iunie 2017: Limba şi literatura română – probă scrisă;
27 iunie 2017: Limba şi literatura maternă – probă scrisă;
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă;
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – probă scrisă;
5 iulie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00);
5 iulie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00);
6 – 9 iulie 2017:Rezolvarea contestaţiilor;
10 iulie 2017: Afişarea rezultatelor finale.