Acţiune ca în filme. Un student a urmărit şi a reuşit să prindă în tâlhar care tocmai atacase un braşovean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a primit o plachetă din partea poliţiştilor
Tânărul a primit o plachetă din partea poliţiştilor

Un student de la Universitatea Transilvania a reuşit să prindă în tâlhar după ce a văzut infracţiunea de la geamul locuinţei.

Mihai Alexandru Tudorache locuieşte în zona Pieţei Dacia şi a observat în timp ce se uita pe gram cum o persoană este atacată, lovită şi i se fură telefonul mobil. Nu a stat pe gânduri şi a reacţionat.

„Când am ajuns în stradă, în jurul celui lovit erau mai multe persoane, precum şi un echipaj de la Ambulanţă, chemat pentru a acorda primul ajutor persoanei căzute la pământ. Atunci mi-am dat seama că eu nu mai aveam ce face pentru respectivul trecător şi am ales să fug după infractor. Îl văzusem spre ce stradă se îndrepta şi, pentru că era o oarecare distanţă între mine şi fugar, am ales să alerg pe o stradă paralelă, cu intenţia să-i ies în cale. Când aveam impresia că l-am pierdut, pe scările unui imobil de pe strada Aurel Vlaicu am văzut un bărbat odihnindu-se, comportându-se ca o persoană care tocmai făcuse efort. Nu eram sigur dacă el era cel pe care-l urmăream, dar am riscat şi l-am abordat hotărât, întrebându-l de ce a furat telefonul acelui bărbat şi unde locuieşte. Omul s-a pierdut puţin cu firea, dar a negat că el ar fi furat ceva, iar apoi mi-a spus că vine din Apaţa“, a povestit tânărul.

Studentul l-a imobilizat pe tâlhar până au sosit poliţiştii de la Secţia 3. Suspectul a fost reţinut de poliţişti şi ulterior arestat preventiv. Studentul care l-a prins pe tâlhar a fost invitat la sediul poliţiei unde i s-a înmânat o plachetă în semn de apreciere a spiritului civic de care a dat dovadă. „Mă bucură faptul că există astfel de cetăţeni care dau dovadă de spirit civic. Mă bucură faptul că eroii sunt tineri şi asta ne arată că suntem pe drumul cel bun. Mihai Alexandru Tudorache nu doar s-a implicat, ci şi-a folosit şi IQ-ul, iar datorită lui am prins un infractor care acum este arestat preventiv“, a spus comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al Poliţiei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite