Prefectul de Covasna cere plăcuţe bilingve

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul le-a solicitat instituţiilor publice să aibă numele scris şi în maghiară.
Prefectul le-a solicitat instituţiilor publice să aibă numele scris şi în maghiară.

György Ervin le-a cerut instituţiilor publice din judeţ să monteze plăcuţe bilingve cu denumirile lor.

Conform Mediafax, György Ervin a declarat că legea privind folosirea limbii oficiale a statului trebuie respectată, dar la fel de importantă este şi respectarea legislaţiei privind folosirea limbii minorităţilor. El a spus că, potrivit legii, prefectul asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale şi serviciile publice deconcentrate în regiunile în care aceştia au o pondere de peste 20%.
El a precizat că, potrivit legii, inscripţiile tuturor instituţiilor deconcentrate cu sediul în Sfântu Gheorghe trebuie să fie bilingve şi Prefectura le-a trimis în mai multe rânduri scrisori de atenţionare directorilor care au ignorant legea. „Mai sunt lipsuri, dovadă petiţia unui cetăţean din municipiul de reşedinţă de judeţ care a enumerat câteva instituţii care au inscripţiile exclusiv în limba română. Legea este pentru toţi. Instituţia Prefectului va studia fiecare caz şi va lua măsurile care se impugn", a spus György Ervin, citat de Mediafax.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite