Braşov: PORTRET/Marius Măldărăşanu - A ales, cu sufletul, FC Braşov
0Unul dintre cei mai experimentaţi „stegari”, mijlocaşul de 34 de ani, Marius Măldărăşanu, a acceptat să se transfere de la Rapid, la FC Braşov, echipă care evolua în liga a doua pe atunci.
PROFIL
Născut. 19 aprilie 1975, Ploieşti
Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Ploieşti.
Familie. Căsătorit.
Chiar dacă mulţi oameni din fotbalul românesc au apreciat că „Măldă“ a făcut un pas înapoi în carieră, mijlocaşul „galben-negrilor“ este mulţumit de alegerea lui. Antrenorul din acea perioadă de la Rapid, Mircea Rednic, nu l-a mai dorit pe Marius Măldărăşanu, iar actualul „stegar“ nu a ezitat niciun moment să se transfere la formaţia de la poalele Tâmpei. „A fost o decizie luată rapid. Nu am stat mult pe gânduri. Din păcate, cei de la Rapid nu s-au comportat tocmai corect cu mine, dar am plecat cu inima împăcată că mi-am făcut pe deplin datoria. Perspectivele Braşovului m-au determinat să fac acest pas“, a menţionat fotbalistul.
Convins de Răzvan Lucescu
După o viaţă petrecută la Rapid, Marius Măldărăşanu s-a transferat la FC Braşov în iarna lui 2008. Preşedintele „stegarilor“, Dinu Gheorghe, şi antrenorul de atunci al echipei braşovene, Răzvan Lucescu, au fost cele două persoane care au contribuit decisiv la această mutare. „Vine o vreme în fotbal în care te plafonezi dacă stai prea mult la o singură echipă. Eu eram de zece ani la Rapid, cu o pauză de câteva luni în care am fost în Turcia. Dinu Gheorghe şi Răzvan Lucescu mi-au transmis că vor să formeze la Braşov o echipă puternică. Răzvan mi-a spus că vrea să alcătuiască mijlocul de vis de la Rapid, cu Robert Ilyes şi cu mine. M-am înţeles foarte bine la Rapid cu cei doi şi mi-a făcut mare plăcere să continuăm colaborarea. Am semnat imediat actele şi nu am regretat niciun moment că am venit la Braşov“, a subliniat mijlocaşul de 34 de ani.
Vrea să-şi încheie cariera la Braşov
Marius Măldărăşanu se află de mai bine de un an şi jumătate la Braşov, trecând peste o accidentare care l-a ţinut departe de gazon câteva luni. Chiar dacă, în vară, Răzvan Lucescu a părăsit formaţia de la poalele Tâmpei, mijlocaşul braşovenilor se simte foarte bine aici şi se gândeşte să se retragă din activitate de la formaţia antrenată de Viorel Moldovan. „Chiar dacă am venit pentru Răzvan Lucescu la FC Braşov, m-am bucurat enorm când a ajuns la Naţională. Este un antrenor extrem de valoros şi merita să i se acorde această şansă. Mă simt în largul meu la Braşov şi nu mă gândesc la retragere, atâta timp cât mă mai ţin picioarele“, este convins Măldărăşanu.
Cu FC Braşov în Europa
„Creierul“ galben-negrilor de la mijlocul terenului este convins că FC Braşov se poate clasa, la finalul stagiunii, pe un loc de cupă europeană. „Avem o echipă extrem de valoroasă, cu jucători de perspectivă şi fotbalişti cu mare experienţă. În plus, avem un tehnician inteligent, care ştie să scoată maximum de la noi. Lupta va fi foarte dură, întrucât sunt 7-8 echipe care se vor lupta pentru un loc de cupă europeană. Sunt convins că vom fi în prima parte a clasamentului la finalul stagiunii“, a conchis fostul rapidist.
Întrebări şi răspunsuri
Care a fost cel mai frumos moment al carierei?
Fără doar şi poate, calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA, cu Rapid. Am trăit momente unice atunci când am eliminat echipe puternice precum Herta Berlin sau Hamburg. Din păcate, ne-a eliminat Steaua şi am suferit enorm după acea dublă manşă.
Cum ai caracteriza experienţa din Turcia?
În 2002 am fost împrumutat de Rapid la Beşiktaş Istanbul. Din păcate, am fost accidentat şi nu am avut posibilitatea să mă afirm. Atmosfera este cu totul deosebită şi te simţi fotbalist adevărat atunci când joci un derby cu Fenerbahce sau cu Galatasaray.
Ce-i place
„Sunt un fan al muzicii hip-hop şi house şi mă relaxează foarte tare să-mi petrec timpul liber în natură, alături de cei dragi. Îmi plac plimbările în aer liber“, a precizat Marius Măldărăşanu.
Ce nu-i place
„Detest fotbaliştii care intră pe teren doar cu scopul de a-şi accidenta adversarul. Fotbalul este un sport şi trebuie să fim fair-play. Nu poţi să intri la rupere şi să distrugi cariera unui coleg de-al tău, fie el şi adversar“, este de părere fotbalistul.