Braşov: Curtea comedianţilor
0În perioada 11 – 25 Iulie 2009 va avea loc cea de-a X-a ediţie a proiectului „Curtea Comedianţilor – Atelier European de Artă Medievală, Renascentistă şi Tradiţională”. Ediţia din acest an este denumită generic „Visul unei nopti de vară” şi va începe sâmbătă la Râşnov.
La ateliere vor participa grupuri artistice de tineri din ţară, dar şi trupe artistice din Spania, Estonia şi Turcia. Astfel, la eveniment vor participa grupul de muzică „Raiceiros” din Estonia, grupul de dansuri medievale „Tee Kubis” şi grupul de teatru „KARE” din Turcia.
Invitate pentru a prezinta spectacole şi concerte în cadrul Curţii Comedianţilor sunt Teatrul Bacovia din Bacău cu spectacolul de commedie dell’arte „Peţitoarea”, grupurile de muzică „Trei Parale” din Bucureşti şi „Huniadi Cantores” din Hunedoara, grupurile folclorice din Râşnov, ansamblul folcloric „Doina” din Bucureşti, Teatrul studenţesc „Ludic” din Iaşi, actorii Daniel Fat cu muzici maramureşene şi Paul Ionescu cu spectacole de păpuşi.
Programul evenimentului
11 – 17 Iulie, Râsnov: ateliere închise publicului în care tinerii participanîţi vor lucra în ateliere artistice precum vechii ambulanţi (de teatru şi cascadorie, teatru medieval şi de improvizaţie, teatru de păpuşi, dansuri medievale, mânuirea armelor şi jonglerie) construind momente inspirate de piesa shakespeariană „Visul unei nopţi de vară”
18 Iulie, Cetatea Răşnov, atelier deschis publicului (ateliere de mânuit păpusi, dansuri medievale, teatru şi improvizaţie, cascadorie şi jonglerie, lupte), dar şi să asiste la repetiţiile comedianţilor
18 – 19 Iulie, Cetatea Răşnov, Stagiunea comedianţilor – publicul va face o escapadă în timp printre comedianţii veniţi în Cetate. Aceştia vor lua parte la spectacolele de păpuşi, farse şi jocuri medievale, commedia dell’arte, dansuri medievale şi tradiţionale, lupte şi cascadorie, muzică medievală, renascentistă şi tradiţională, jonglerii, catalige, jocuri cu foc (lucrate în ateliere sau invitate).
21, 23 iulie, Bucureşti, Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti – Atelier închis – repetiţii li evaluarea proiectului, discuţii deschise despre cultura şi arta spectacolului ambulant şi arta de a fi spectator
22 Iulie, Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – Stagiunea comedianţilor şi Ateliere deschise publicului – Comedianţii vor poposii la sat pentru a-şi prezenta giumbuşlucurile, spectacolele, dansurile, poezia şi muzica.