Un copil de trei ani şi mama acestuia, răniţi într-un accident din cauza unui şofer vitezoman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 31 de ani din Brăila şi copilul ei în vârstă de trei ani au fost răniţi într-un accident rutier, produs de un şofer din Constanţa, care nu a adaptat viteza de mers într-o curbă la dreapta şi a intrat în plin în maşina în care se aflau cei doi.

M.Chemal (62 de ani), din municipiul Constanţa, în timp ce conducea autospeciala pe DJ 212, din direcţia Constanţa către Brăila, nu a adaptat viteza de mers într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de către B.Marian (36 de ani), din comuna Berteştii de Jos.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerilor din autoturism, B.Dana (31 de ani) şi copilul de 3 ani, care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite