Pâine de secară care nu prea pare să aibă secară în compoziţie. Un brăilean a mers cu mostre la Protecţia Consumatorilor, curios să afle ce mănâncă de fapt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăileanul Constantin Deac vrea să ştie ce mănâncă de fapt   FOTO Florentin Coman
Brăileanul Constantin Deac vrea să ştie ce mănâncă de fapt   FOTO Florentin Coman

Un brăilean, nemulţumit de calitatea tot mai precară a pâinii din comerţ, a luat atitudine. Omul a mers cu mostre la Protecţia Consumatorilor, pentru a se lămuri ce mănâncă de fapt. "Pe etichetă scrie că e făcută din secară, dar, după felul cum e colorată, eu cred că are mai mulţi coloranţi decât secară", spune brăileanul.

Lui Constantin Deacu i-a atras atenţia pâinea cu secară produsă de o fabrică din Brăila. "Am observat că pâinea respectivă este mai închisă la culoare decât pâinea cu secară produsă de la altă fabrică, din Constanţa, deşi cea din Brăila avea înscrisă pe ambalaj o concentraţie a secarei de 20%, în timp ce cea din Constanţa avea o culoare mai deschisă, la o concentraţie consemnată de 24%. Pe mine, personal, asta mă face să cred că pâinea fabricată la Brăila este făcută, de fapt, cu coloranţi, nu cu secară”, spune consumatorul nemulţumit.

Acesta a dus două mostre, una din pâinea brăileană şi cealaltă din cea constănţeană, la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, unde a depus o sesizare, solicitând o analiză comparativă a celor două produse.

Reclamaţia lui a intrat în lucru, iar Protecţia Consumatorilor spune că va oferi detalii presei doar după ce cercetările vor fi finalizate.

"Verificarea aspectelor reclamate se realizează în conformitate cu Procedura Generală privind soluţionarea petiţiilor consumatorilor, aprobată prin Ordin al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, document publicat şi pe site-ul ANPC. Până la finalizarea cercetării, nu vă putem oferi detalii privind cauza respectivă", declară Doina Stăncic, comisar şef delegat al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor, Regionala Sud-Est Galaţi, care coordonează activitatea comisariatului judeţean Brăila.

Citiţi şi


 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite