Mandat de arestare pe numele bărbatului care a încălcat de şapte ori ordinul de protecţie emis pe numele său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un brăilean de 41 de ani a intrat beat peste mama sa în casă, deşi avea interdicţie să se apropie de aceasta, dar şi de domiciliul comun.

Judecătoria Brăila a emis, pe 21 martie, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui bărbat de 41 de ani pentru încălcarea ordinului de protecţie emis împotriva sa. Asta după ce, pe 20 martie, mama acestuia, în vârstă de 59 de ani, reclamase faptul ca fiul ei  a încălcat ordinul de protecţie emis faţă de el şi a intrat în domiciliul comun.

”Cele sesizate s-au confirmat, în sensul că barbatul a fost depistat de poliţişti în incinta imobilului, sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind condus la sediul Poliţiei, în vederea continuării cercetărilor”, au stabilit reprezentanţii Inspectoratului de Protecţie Judeţean Brăila.

Înainte de a fi reţinut de poliţişti,  bărbatul de 41 de ani încălcase ordinul de protecţie de şapte ori, fiind cercetat în prezent şi pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti în formă continuată. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite