Evaluarea Naţională 2016. Triunghiul şi prisma au pus la încercare cunoştinţele candidaţilor, la proba de Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Florentin Coman
FOTO Florentin Coman

Cei 2.018 elevi brăileni înscrişi în examen au susţinut astăzi proba la Matematică, ultima  din cadrul Evaluării Naţionale 2016. La subiectul al III-lea, elevii au avut de calculat aria unui triunghi şi aria unei prisme, în timp ce la subiectul al II-lea au avut de desenat un paralelipiped şi de calculat mai multe funcţii şi expresii.

La Brăila, Evaluarea Naţională se susţine în 76 centre. Candidaţii au trebuit să se prezinte în sălile de examen până la ora 08.30, examenul începând la ora 09.00. Supravegherea a fost asigurată asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba. Ca şi în anii trecuţi, sălile de examen sunt supravegheate audio şi video. Nou, anul acesta, este faptul că lucrările elevilor vor fi evaluate în alte judeţe decât cele în care s-au susţinut probele.

Din totalul de 2.829 elevi înscrişi în clasa a VIII-a la începutul anului şcolar, 2.244 de elevi au promovat, însă doar 2.018 s-au înscris să susţină examenul, restul orientându-se spre şcoli de arte şi meserii. Restul de circa 600 de elevi, nu au reuşit să finalizeze ciclul gimnazial.

evalbr1

Lui Adrian Istrati i s-au părut accesibile subiectele la Matematică   FOTO Florentin Coman

Examenul susţinut astăzi nu li s-a părut foarte greu elevilor brăileni care au venit pregătiţi. „A fost cam ca la examenul de română, subiectele au fost accesibile”, ne-a spus Adrian Istrati, unul dintre concurenţii care au susţinut proba de matematică într-o sală de examinare a Liceului de Arte „Hariclea Darclee”.

Alţi copii au spus, însă, că subiectele li s-au părut destul de grele şi că s-ar bucura dacă ar lua măcar nota 6.00. 

image
image

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2016 vor fi afişate pe 1 iulie, până în ora 16.00, în aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00-20.00, elevii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale după contestaţii vor fi afişate pe 5 iulie.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite