Doi indivizi au pus în pericol siguranţa călătorilor CFR, pentru câteva kilograme de fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi indivizi inconştienţi au pus în pericol siguranţa transporturilor feroviare furând două transformatoare ale instalaţiei de semnalizare situate la doar câteva sute de metri de staţia CFR Brăila.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni. Angajaţii CFR au observat, în jurul orei 0.30, că au apărut defecţiuni la secţiunile aferente firelor 1 şi 2 de circulaţie ale căii ferate, în zona Podului Apollo. Bănuind că este vorba despre un furt de componente, aşa cum s-a mai întâmplat de multe ori în ultima vreme, ceferiştii au sesizat Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila.
 

"După primirea sesizării, poliţiştii de la transporturi, împreună cu poliţişti de siguranţă publică s-au deplasat imediat la locul indicat, unde i-au depistat pe V.Cătălin (32 de ani) şi S.Adrian (23 de ani), ambii din municipiul Brăila. S-a stabilit că aceştia ar fi sustras două transformatoare de la instalaţia de semnalizare feroviară, asupra lor fiind găsite bunurile sustrase şi uneltele folosite la comiterea faptei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectroratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la transporturi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Cititi si

Pericol public. Hoţi prinşi cu transformatorul care dirija trenurile în Gara Corlăteşti

 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite