Astăzi: Poeta, romanciera şi traducătoarea Nora Iuga vizitează Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poeta, romanciera şi traducătoare Nora Iuga vine astăzi la Brăila, mai exact începând cu ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati". Este autoare a 16 volume de poezie, zece volume de proză şi a realizat peste 20 de traduceri.

A primit de patru ori premiul Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2007 i-a fost înmânat Premiul Friedrich-Gundolf de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă şi Literatură). Distincţia i-a fost oferită într-un cadru festiv, la Castelul Wörlitz.

Autoarea a obţinut în 2009 diploma „Una dintre cele mai frumoase cărţi apărute în anul 2007 în Germania" pentru antologia de poezie Gefährliche Launen (Capricii periculoase).

Traducerea în germană a antologiei îi aparţine lui Ernest Wichner, iar postfaţa este semnată de Mircea Cărtărescu.

Nora Iuga a câştigat în 2009 cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst.

Portret: Persi Stanciu este educatoarea care predă iubirea

Oameni importanţi

Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" în parteneriat cu Consiliul Judetului, Inspectoratul Şcolar şi în colaborare cu GalART pentru tineri, un proiect iniţiat de scriitoarea Angela Baciu.

„Nu este primul eveniment pe care îl organizez de acest gen. În ultimii ani am organizat diferite întâlniri cu scriitori, proiecte culturale pentru copii şi tineri, concursuri şi multe altele. Scopul acestor evenimente este de a ne cunoaşte valorile, de a le simţi aproape, de a înţelege că pe lângă problemele de zi cu zi, avem printre noi oameni importanţi, de la care avem ce învăţa", ne-a declarat scriitoarea Angela Baciu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite