Brăila, sub incidenţa Codului Portocaliu de ninsori şi viscol
0Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru zona de sud şi sud-est a ţării, valabilă începând din această seară de la ora 18.00 până miercuri.
Restul zonelor din ţară rămân sub cod galben.
"După ora 18:00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud şi de sud-est a teritoriului, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben", se arată în comunicatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Potrivit meteorologilor vântul va bătea cu viteze de până la 70 km/h, iar stratul de zăpadă care se va depune peste cel existent va fi de 20 - 25 cm.