Brăila:Iarna goneşte falimentul din tinichigerii
0Meseriaşii şi-au văzut salvate afacerile de ninsori dar mai ales de poleiul format pe străziNumărul mare de tamponări dar şi modificarea legislaţiei a adus clienţi pe bandă la tinichigerii, zeci de maşini având nevoie de cosmetizare
Ninsorile au căzut zile la rând, astfel că mai tot timpul carosabilul a fost acoperit fie de un strat subţire şi alunecos de zăpadă, fie de polei. Din această cauză, pe raza municipiului s-au produs foarte multe tamponări uşoare.
Cum pentru reparaţiile făcute după astfel de accidente nu mai este nevoie de acordul poliţiştilor de la Serviciul Rutier, transferul de asigurare făcându-se pe cale amiabilă, service-urile mari dar şi micile ateliere care funcţionează la limita legalităţii au avut de lucru 24 de ore din 24.
„Am avut foarte mult de lucru şi mai am două maşini care vor intra până deseară la reparat. Nu au lovituri puternice aşa că până mâine la prânz proprietarii le vor putea utiliza din nou", ne-a declarat Liviu Munteanu, proprietarul unui atelier din Chercea.
Meseriaşii fără autorizaţie, în concediu
Meseriaşii care practică meseria fără a avea autorizaţii şi-au luat concediul de odihnă aferent anului 2010 pentru a face faţă avalanşei de „ciubucuri".
„ Nu am avut ce face şi mi-am luat concediu, pentru că mă solicitau tot felul de cunoscuţi ca să le repar maşinile. Eu lucrez ca mecanic la o firmă dar am şi atelierul în curte. Aşa că împreună cu fratele meu, reparăm toată ziua la maşinile lovite. Şi pentru că nu lucrăm cu asigurările, avem tarife foarte bune", ne-a spus nea` Nicu, tinichigiu cunoscut tuturor automobiliştilor în zona Islaz.
100 de lei, cea mai ieftină „cârpeală"
„În general, o reparaţie costă între 100 şi 500 de lei, la care se adaugă vopseaua pe care clientul o cumpără singur. Este vorba de reparaţii relativ uşoare. De regulă tabla o facem la drept cu chit", ne-a spus Marcel Dumitru, de la un atelier de tinichigerie situat pe strada Carpaţi, unde lucrează trei membrii ai aceleiaşi familii.
„Într-o zi bună, cu vopsit cu tot dăm gata 4-5 maşini. Curat, în buzunare rămân cam 1.000-1.200 de lei. Aşa că facem plinul acum cât merge treaba că la vară o să ne batem de muscă", ne-a mai spus interlocutorul.
Buzunarele meseriaşilor sunt umplute mai ales de cei care au încălcat indicaţiile şi au condus imprudent. „Noi am transmis conducătorilor auto sfaturile noastre cu privire la modul de pregătire a maşinii pentru sezonul de iarnă şi respectarea condiţiilor minime de siguranţă în trafic", subliniază purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspectorul Jenel Şogor