Brăila: Bogdan Vasiliu, poreclit „Babanu”, eroul Bobotezei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Vasiliu a prins Crucea pentru a opta oară
Bogdan Vasiliu a prins Crucea pentru a opta oară

După ce a sfinţit apa de la bordul navei, Arhiepiscopul Casian a aruncat în valurile Dunării Crucea de lemn, care a fost prinsă şi anul acesta de veteranul probei, Bogdan Vasiliu.

Doar trei dintre cei şase înotători care au urcat la bordul şalupei Grindeni, nava aparţinând Primăriei Brăila, au apucat să sară în apă.

Când am văzut braţul Înalt Prea Sfinţiei sale mişcându-se pentru a arunca Sfânta Cruce, am intuit direcţia ei şi am sărit la fix, astfel că şi anul acesta am ajuns primul la cruce şi am prins-o. Este pentru a noua oară când prind Crucea de Bobotează şi cu noroc de la Dumnezeu sper să o prind şi a zecea oară", ne-a declarat Bogdan Vasiliu când a urcat cu preţiosul trofeu la bordul navei 327.

Bogdan Vasiliu are 28 de ani, este brăilean, lucrează în Spania, iar prietenii îi spun „Babanu". Este la a 11-a încercare de a prinde Crucea.

„Uite acum sunt răcit bocnă, dar să vezi că până deseară nu mai am nimic. Acum trei ani era cât pe-aci să nu mă lase medicii. Parcă ai spune că Dumnezeu mă pune la încercare, dar cum prind Crucea, simt că nu mai am nimic", ne-a declarat Bogdan.

Până acum câţiva ani, păstra crucile pentru el. Dar a fost învăţat că doar prima cruce trebuia să o păstreze pentru el, celelalte putând să le ofere oamenilor.

Becali i-a dat 5.000 de euro pentru sărutatul Crucii

„Cei care sărută Crucea Bobotezei trebuie să dea un ban, conform tradiţiei, celui care a scos-o din valuri. Chiar şi ÎPS Casian Crăciun mi-a dat 200 de lei. Cel mai darnic a fost până acum Gigi Becali. Acum doi ani, i-am dus Crucea şi mi-a dat cu bucurie 5.000 de Euro", ne-a mărturisit Bogdan.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite