Botoşani:Surorile violate de unchiul lor refuză să se întoarcă acasă
0După ce vor fi externate din spital, fetele ar putea ajunge într-un centru de plasament
Cele trei surori se tem că unchiul violator va scăpa de puşcărie şi va veni să se răzbune. Mama lor este acuzată de neglijenţă şi ar putea fi decăzută din drepturile părinteşti.
Internate la începutul săptămânii la secţia infantilă a Spitalului de Neuropsihiatrie Botoşani, minorele de 13 şi 15 ani vor mai rămâne sub supravegherea medicilor încă o săptămână. Fetele sunt permanent monitorizate de medici şi primesc tratament de specialitate.
Sora lor de 18 ani va fi externată în cursul acestei zile şi, cel mai probabil, va ajunge la un centru pentru adulţi cu probleme psihice. Vestea că s-ar putea întoarce în casa unde au fost batjocorite timp de trei luni le îngrozeşte pe fete. „Mi-au spus că nu vor să se întoarcă acasă după externare. Sunt puternic traumatizate şi se tem de unchiul lor pe care vor să-l ştie în închisoare pentru mulţi ani“, a declarat Bianca Merticariu, psiholog la Complexul de Servicii Comunitare.
Condiţii inumane de trai
Evaluarea psihologică efectuată de specialiştii de la Protecţia Copilului arată că fetele sunt marcate profund de experienţa la care au fost supuse de unchiul lor timp de trei luni, cât mama lor s-a aflat la muncă în Italia. Cele trei surori se tem că unchiul violator va scăpa de puşcărie şi se va răzbuna pe ele. Cea mai speriată este fata de 13 ani care a sesizat Poliţia.
Ea are adesea coşmaruri.
„Toate prezintă semne ale abuzului fizic, psihic şi sexual. Cea mică suferă de enurezie nocturnă deşi are 13 ani“, a mai spus psihologul. Potrivit specialiştilor, fetele vor avea nevoie de ani de consiliere psihologică pentru a depăşi trauma.
Includerea lor într-un program special, dar şi într-un cadru familial potrivit le-ar putea ajuta. Cel mai probabil, fetele de 13 şi 15 ani vor ajunge la Centrul de Primire a Minorului în regim de urgenţă după externarea din spital.
Asistenţii sociali de la Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului au demarat o anchetă şi au stabilit că cele trei surori au trăit în condiţii inumane, într-o casă care seamănă cu un grajd, fără mâncare şi bani, dar peste toate abuzate de cel care trebuia să aibă grijă de ele.
Mama lor ar putea fi decăzută din drepturile părinteşti pentru că şi-a abandonat copii. Femeia de 44 de ani a plecat în Italia fără să anunţe autorităţile locale şi fără să-şi lase fetele în custodia familiei în mod oficial. „Trebuia să anunţe Primăria că pleacă la muncă în Italia şi se putea identifica un adult care să aibă grijă de copii astfel ca situaţia aceasta să fie prevenită. Nu a făcut asta şi va trebui să răspundă în faţa legii“, a declarat Felicia Mihai, şeful Complexului Servicii Comunitare Botoşani.
A. C. (44 ani) trebuie să demonstreze în decurs de o lună că-şi poate creşte copiii. Ea a primit termen până pe 7 septembrie să-şi renoveze casa cu ajutorul social primit din partea Primăriei Lunca, astfel ca fetele să aibă condiţii decente de trai.
Două decenii după gratii
Cele trei surori au fost violate, bătute şi supuse la perversiuni sexuale în ultimele trei luni chiar de către unchiul lor. Constatin Hîrtopanu (35 de ani) a fost arestat preventiv pentru 29 de zile şi riscă până la 25 de ani de închisoare.