Detaliile nespuse despre bătălia de la Călugăreni. Turcii nu erau atât de mulţi, iar izbânda decisivă s-a produs în alt loc
0
Celebra bătălie dată de Mihai Viteazul contra turcilor la Călugăreni a fost o victorie de onoare şi moral a românilor contra otomanilor. În realitate, victoria decisivă a fost obţinută de domnitorul muntean în altă localitate după ce, în prima fază, Mihai Viteazul s-a retras.
Poate una dintre cele mai celebre fapte de arme din Evul Mediu prezentată în istoriografia românilor a fost victoria contra turcilor în bătălia de la Călugăreni. Priceperea militară a lui Mihai Viteazul, dar şi vitejia trupelor muntene a dus la umilirea unuia dintre cei mai mari comandanţi otomani de la sfârşitul evului mediu, Sinan Paşa.
Protejatul turcilor se ridică împotriva Porţii
Mihai Viteazul, considerat fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, un aspect de altfel destul de contestat, a fost numit domn al Ţării Româneşti în septembrie 1593. Era un om trecut prin viaţă, plecând de la simplu negustor şi ajungând ban al Craiovei. A obţinut însă greu tronul, cu intervenţia unchiului său Iane, un bogat negustor grec, dar şi cu cele ale lui Adronic Cantacuzino, Sigismund Bathory şi ale agentului englez la Constantinopol, Barton.
Pe lângă vorbele bune puse de aceşti oameni cu trecere în capitala Imperiului Otoman, oamenii cu influenţă asupra sultanului au fost mituiţi cu sume mari de bani pentru a-l susţine pe Mihai. În cele din urmă, sultanul îl acceptă ca domn al Ţării Româneşti. După înscăunare, Mihai, aparent un supus al sultanului, se ridică împotriva Porţii. Constituirea Sfintei Ligi, iniţiată de Papa Clement al VIII-lea şi de împăratul romano-german Rudolf al II-lea, îl atrage pe Mihai Viteazul. De altfel, Aron Vodă, domnul Moldovei, începuse tratativele cu imperialii, la fel şi principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. O alianţă anti-otomană a luat naştere între Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, chiar dacă trupe otomane staţionau încă la Bucureşti.
Semnalul nesupunerii este tras de Mihai prin uciderea creditorilor şi a trupelor sultanului. În 1594, Mihai Viteazul atacă prin suprindere cetăţile turceşti. „Apoi fu atacată cetatea Giurgiului. Mihai, neavând însă mijloace suficiente de asediu, ea putu rezista, mai ales că-i soseau ajutoare de la Rusciuk. În acelaşi timp, erau măcelăriţi turcii de Ia Iaşi, de către Aron Vodă. Răscoala devenea aşadar generală. Şi alte cetăţi dela Dunăre fură izbite”, scria Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”.
În aceste condiţii, sultanul a hotârât înlocuirea lui Mihai Viteazul. Două armate uriaşe au fost trimise către Ţara Românească. ”Între timp, la Constantinopol se hotărâse înlocuirea hainilor; În Ţara Românească urma să fie instalat Bogdan, fiul lui Iancu Sasul, iar în Moldova Ştefan Surdul, fostul domn muntean. Două armate turce şi porniră în acest scop la Dunăre: una comandată de Hasan Paşa şi Mustafa Paşa, se îndrepta spre Rusciuk, cealaltă spre Silistra”, adaugă Constantin C. Giurescu în aceeaşi lucreare.
Mihai face prăpăd la sud de Dunăre
Domnul muntean se îndreaptă către armata lui Hasa Paşa. Planul său este zădărnicit de o oaste tătărască care îl atacă din coastă. Tătarii sunt bătuţi de fraţii Buzeşti, la Putineiu şi Ştăneşti. Între timp, Mihai bate cumplit o armată otomană la sud de Dunăre, după ce trece fluviul pe gheaţă la Marotin. Oastea turcească care-l aducea pe Ştefan Surdul, supusul turcilor şi pretendent la tronul Moldovei, este şi ea spulberată de Banul Mihalcea. Mihai Viteazul face prăpăd în teritoriile turceşti de la sud de Dunăre. Jefuieşte Silistra şi se opreşte la Munţii Balcani. I se alătură haiducii Balcanici şi atacă Sofia iar Turtucaia şi Babadagul sunt arse.
Inclusiv cetatea Brăilei aflată în mâinile turcilor, deşi bine înarmată şi întărită este cucerită de Mihai Viteazul în primăvara lui 1595. În această campanie sud-dunăreană Mihai este ajutat şi de un corp unguresc comandat de Albert Kiraly. Otomanii era decişi să mobilizeze trupele necesare ca să-l pedepsească cumplit pe Mihai Viteazul.
”Era evident că turcii nu puteau tolera o asemenea situaţie; răscoala ţărilor româneşti însemna o întreită lovitură: de ordin politic, militar şi economic. Ea constituia mai întâi un exemplu şi un îndemn pentru toţi creştinii din Balcani, apoi o importantă extindere a frontului de luptă. În sfârşit o perturbare serioasă în aprovizionarea cu materii prime a imperiului”, preciza Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”.
Câţi turci au venit la Călugăreni
Oastea otomană mobilizată pentru atacarea Ţării Româneşti aproape se dezintegrează la sudul Dunării din cauza neîneţelgerilor de ordin intern şi a intrigilor lui Sinan Paşa contra lui Ferhat. Mihai reuşeşte să ţină mult timp oştile otomane la Dunăre, profitând de aceste neînţelegeri. În cele din urmă Sinan Paşa se impune şi reuşeşte să coaguleze o armată destul de puternică să atace Ţara Românească. Cifra oştilor otomane a fost mult exagerată mai ales în scop propagandistic. Se spune că Mihai Viteazul cu aproape 12.000 de oameni ar fi ţinut piept unei oşti otomane de aproape 300.000 de turci. Specialiştii spun însă că turcii au avut cel mai probabil doar 20.000 de oameni.
”Oastea turcească era desigur superioară ca număr, nu poate fi vorba însă de sute de mii, cum socotesc cronicarii vremii. O oaste de 100.000 de oameni nici n-ar fi încăput pe câmpul de luptă strâmt de la Călugăreni. Pe de altă parte, când Sigismund Bathory a trecut munţii cu vreo 20.000 de oameni, Sinan Paşa s-a retras în grabă, fără să dea lupta, ceea ce arată că oastea lui era inferioară oştirilor unite ale lui Mihai cu Sigismund. Nu vom exagera dacă vom socoti toată oastea turcească ce a luat parte la bătălia de la Călugăreni la vreo 20.000 de oameni”, scria P.P. Panaitescu în ”Mihai Viteazul”.
De altfel, chiar voievodul, într-o scrisoare, preciza că, de fapt, erau doar 19.000 de turci, fiindcă din 40.000 de turci veniţi în Ţara Românească cu Sinan Paşa, doar 12.000 erau luptători, plus 7.000 căzuţi la Călugăreni. Contra otomanilor, Mihai Viteazul opunea o forţă inferioară, de 10.000 de luptători, dintre care 8.000 de munteni şi 2.000 de unguri. Totodată, domnitorul muntean beneficia de archebuzieri şi de 12 tunuri.
Trădări şi o bătălie cu soartă schimbătoare
Tocmai datorită inferiorităţii numerice, Mihai Viteazul alege să lupte într-o zonă mlăştinoasă, strategică. ”Locul ales de Mihai pentru luptă era exact acelaşi ca în campania din ianuarie 1594, la Călugăreni-Hulubeşti, la vărsarea Neajlovului în Câlniştea. Aceasta arată că domnul nu lăsa nimic întâmplării, era un perfect cunoscător al terenului şi studiase cu mult înainte eventualităţile unei campanii împotriva turcilor. Locul era foarte prielnic, străbătut de mai multe râuri cu mlaştini şi apărat de câteva dealuri acoperite de păduri, care se întindeau pe mari depărtări, Codrul Vlăsiei. O strâmtoare se deschidea între dealuri, tăiată de Neajlov în faţa satului Călugăreni”, scria P.P. Panaitescu în „Mihai Viteazul”.
În faţa armatei otomane, Mihai Viteazul se trezeşte cu doar 8.000 de munteni, fiind lăsat baltă de ungurii lui Albert Kiraly şi de doi boieri trădători, Dan vistiernicul şi Mirăslău logofătul. La ora 11.00, Sinana Paşa dă semnalul de începere a luptei, iar ienicerii atacă podul peste râul Neajlov. Conduşi de Satârgi Mahomed paşa, Haider paşa, Hasan paşa şi Mustafa paşa, ienicerii zdrobesc rezistenţa românilor şi trec dincolo de punte. Victoria părea a otomanilor, în timp ce Mihai Viteazul se retrage cu trupele sale dincolo de satul Călugăreni. Mihai pierde şi tunurile pe care le avea în mâinile turcilor. Culmea, atacul otoman îl prinde şi pe Albert Kiraly, cu ungurii săi, obligându-i să lupte. Cu ajutorul unguresc, dar şi o mare pricepere tactică, Mihai Viteazul reuşeşte să-i prindă pe turci în cleşte în cadrul unui contraatac. Reuşeşte să-i împingă peste pod şi să recupereze tunurile. Soarta bătălie se schimbă, românii sunt cei care dau tonul. „Iar boierii şi căpitanii pre capete năvăliră asupra turcilor de-i tăia şi-i necară în tină”, se arată în cronicile ce descriu bătălia.
Turcii umiliţi la Călugăreni
În cele din urmă, năvala românilor şi ungurilor în flanc îi împinge pe otomani. Faptele de arme ale lui Mihai Viteazul motivează oastea, care pur şi simplu pune pe fugă trupele turceşti. Paşalele cad secerate. ”După o cumplită încăierare, turcii sunt daţi înapoi şi pierd tunurile cucerite, paşii Hasan, Haider şi Mustafa sunt ucişi, Mahomed paşa fuge rănit (...) Unul din paşi a fost ucis de Mihai chiar cu mâna lui, despicându-i capul cu sabia de pe cal”, scrie P.P Panaitescu. Dezastrul este aproape total pentru turci. Steagul cel verde al otomanilor, steagul sfânt al profetului, este capturat de români, iar comandantul suprem este umilit şi aproape ucis.
”Sinan paşa, care venise personal să dea curaj trupelor sale, e silit să fugă, garda sa personală îl părăsise împrăştiindu-se şi bătrânul căzu de două ori de pe cal. Un veteran din Rumelia îl luă la spinare şi-l scoase din mlaştină”, adaugă Panaitescu. Însăşi cronicarul turc Naima spune că lupta a fost un dezastru pentru turci. Mihai este victorios, iar otomanii se retrag spre sud în dezordine.
Bucureştiul ocupat iar bisericile transformate în moschei
Mai puţin se ştie însă, de către publicul larg, urmarea acestei victorii. Deşi învingător, Mihai Viteazul se retrage. La prima vedere pare paradoxal, dar oastea vlăguită şi redusă numeric a voievodului muntean nu mai putea face faţă unei noi încleştări cu otomanii. Şi asta fiindcă turcii aveau rezerve proaspete şi aşteptau întăriri.
”Turcii erau încă în număr şi nu băgaseră în luptă toate trupele lor, oştenii lui Mihai erau obosiţi şi n-ar fi putut susţine o nouă ciocnire. Domnul se retrage întâi la Copăceni pe Argeş, apoi la Bucureşti, la Târgovişte şi în cele din urmă la Stoeneşti în munţi, pe Dâmboviţa, lângă pasul Branului, unde era la 12 septembrie”, arăta P.P. Panaitescu. Între timp, Sinan Paşa ocupă Bucureştiul, pustieşte ţara în drumul său şi transformă bisericile în moschei. Practic, era noul stăpân al Ţării Româneşti. Abia în acest moment Sigismund Bathory, care asistase pasiv la strădaniile lui Mihai Viteazul, decide să-l ajute. Trimite o oaste de 20.000 de oameni la care se adaugă cei 8.000 ai lui Mihai şi îi atacă pe turci. Mihai Viteazul, cu toate aceste întăriri, face din nou prăpăd în oastea otomană. Curăţă Târgoviştele şi toate zonele ocupate anterior de turci.
Apoi trece din nou Dunărea şi bagă spaima în oştile turceşti. Victoria finală este obţinută la Giurgiu. ”Infamul Mihail a ieşit din păduri, (...) duşmanii au năvălit ca nişte porci turbaţi, rupând podul şi înecând pe musulmani”, scrie cronicarul Naima, care concluzionează: „o asemenea retragere dezastroasă şi înfrângere n-a mai fost pomenită în istorie”. De fapt, victoria totală a lui Mihai Viteazul asupra turcilor în aceea campanie a fost la Giurgiu în luna octombrie a anului 1595.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Se încarcă comentariile...
