Boierii de viţă veche care şi-au dedicat viaţa educării ţăranilor săraci. Ce au făcut cu averea după moarte
0
Doi boieri botoşăneni din secolul al XIX-lea s-au numărat printre cei mai renumiţi filantropi români ai vremurilor lor. Şi-a dedicat viaţa educării copiilor de ţăran, dar şi modernizării societăţii româneşti. Au lăsat prin testament întreaga lor avere pentru a fi folosită în scopuri sociale.
Nicolae Sofian şi Anastasie Başotă au fost doi dintre cei mai bogaţi români de la mijlocul secolului al XIX-lea. Averea le-a permis să deţină şi importante ranguri boiereşti sau funcţii importante în administraţia naţională şi locală.
Dincolo de averea impresionantă, aceşti doi boieri de „Belle Epoque” s-au făcut remarcaţi prin acţiunile lor filantropice de o mare anvergură. Ambii au militat pentru modernizarea ţării dar mai ales pentru educarea copiilor de ţărani, categoria cea mai defavorizată.
Averile lor uriaşe le-au pus, de multe ori, în slujba celor săraci şi umili. Pe cheltuială proprie au făcut şcoli, lucrări edilitare şi au scos din sărăcie sute de ţărani. Chiar şi după moartea celor doi boieri, moştenirea lui Sofian şi Başotă a continuat să fie pusă în slujba celor nevoiaşi. Chiar şi astăzi, sute de elevi învaţă într-o clădire dăruită învăţământului românesc de Anastasie Başotă.
De la copil din flori amărât, la slujbaş boieresc cu avere
Nicolae Sofian este cu siguranţă unul dintre cei mai importanţi filantropi botoşăneni. A avut rang boieresc, a fost primar al Botoşaniului şi chiar senator după 1876. Drumul său pe scara socială nu a fost însă lipsit de griji, ca a unui fiu de boier get-beget. Din contră, a fost anevoios şi a presupus sacrificii şi o muncă susţinută.
Nicolae Sofian s-a născut în anul 1812, în târgul Botoşanilor, pe atunci un aşezare urbane cosmpolită şi destul de dezvoltată datorită comerţului armenesc şi evreiesc. În oraş însă locuiau şi mulţi boieri români care începeau să-şi lase moşiile de la ţară pe mâinile arendaşilor şi administratorilor pentru traiul de la oraş.
În familia unei oarecare Sofia, fiică de boier rămasă la oraş, unde putea duce o tumultoasă viaţă boemă, s-a născut şi Nicolae. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Era copil din flori. Cel puţin asta arată cronica lui Constantin Sion, „Boierii moldoveni„ scrisă în secolul al XIX-lea. „Sofian, moldovean; un Neculai, ficior unei Sofia, născut în dudaie cu mai mulţi taţi, s-au înfiinţat porecla de pe numele maică-sa, decât, ca să nu poată nimeni zice că e ficior de curvă“, se arată în cronica lui Sion.
Nu a fost recunoscut de familie şi nici nu a beneficiat de averea acesteia. Nicolae Sofian şi-a făcut însă singur norocul. Se sugerează că era un om deosebit de inteligent şi reuşea să se adapteze rapid oricărei slujbe. În plus avea o carismă deosebită şi un suflet bun. Toate aceste calităţi, împreună cu o hărnicie de invidiat, l-au propulsat rapid pe Nicolae Sofian în societatea botoşăneană.
Până la 34 de ani, negoţul dar şi slujbele pe la curţile boiereşti i-au adus o avere de şase milioane de lei. Era deosebit de apreciat, pentru priceperea sa în domeniul administraţiei şi finanţelor, ceea ce i-a uşurat şi mai mult ascensiunea. Tot în jurul vârstei de 34 de ani, reuşeşte să obţină primul său rang boieresc. Mai precis îşi cumpără rangul de stolnic.
„Slujind pe la boieri au strâns parale şi pe la 1846 şi-au cumpărat un decret de stolnic“, se arată tot în cronica lui Sion.
După 1850, Nicolae Sofian ajunge singurul moştenitor al familiei. Pe scurt, averea acestuia capătă proporţii colosale. Acest lucru i-a facilitat obţinerea unor noi ranguri şi funcţii. La toate acestea se adăugau firea jovială a boierului botoşănean, carisma dar şi priceperea la afaceri şi administraţie. În 1860 ajunge primar al Botoşaniului, iar în 1876 senator de Botoşani. S-a căsătorit cu Ruxadra, fata unor oameni cu stare din Botoşani, dar nu au avut copii.
Milioane donate săracilor şi o viaţă dedicată iluminării nevoiaşilor
Nicolae Sofian, dincolo de priceperea sa în a aduna avere, a fost un filantrop desăvârşit. Şi-a dedicat viaţa şi averea educaţiei ţăranilor şi ajutorării nevoiaşilor. A înfiinţat şcoli de meserii pentru ţărani, a contribuit la modernizarea agriculturii, aducând tehnologii din ţările dezvoltate. În plus, a investit mult în asistenţa socială.
A făcut tot ce a putut pentru a îmbunătăţi igiena locuitorilor de la sate şi să le ofere pe cât posibil acces la servicii medicale. A înfiinţat orfelinate şi cămine de bătrâni. Şi-a vândut o parte din moşiile sale pentru a întreţine 50 de oameni într-un ospiciu de infirmi din Botoşani dar şi pentru a ţine la şcoală 20 de copii de ţărani săraci, care primeau câte 20 de lei, pe lună, până la majorat.
Pe moşiile sale a botezat sute de copii. Se spune că a avut 300 de fini, toţi copii de ţărani nevoiaşi. Pe toţi i-a ajutat cu bani, pământ şi acces la educaţie. În anul 1893 a înfiinţat Institutul Sofian, o asociaţie caritabilă prin care a făcut şi mai multe acte filantropice.
Ca senator, Nicolae Sofian a reuşit să introducă ajutorul pentru calamităţi, pentru prima dată în istoria României, prin care ţăranii primeau bani despăgubire pentru culturile distruse de secetă sau inundaţii. Nicolae Sofian a murit la 88 de ani, în anul 1900. Înainte de moarte a avut grijă să doneze peste 3 milioane de lei unui azil de infirmi iar cea mai frumoasă casă pe care o deţinea, în Botoşani, a lăsat-o nevoiaşilor.
„În Botoşani a încetat din viaţă Nicolae Sofian, fost senator. Defunctul şi-a lăsat întreaga avere (trei milioane) azilului de infirmi din Botoşani, înfiinţat de dânsul, cu condiţia ca numărul paturilor să sporească de la 25 la 50, să se înfiinţeze patru şcoli agronomice pe moşiile sale şi să se împartă în fiece an, la Sfântul Nicolae, câte o mie de lei celor mai sărace familii de săteni de pe moşiile sale“, se arată în necrologul dedicat lui Nicolae Sofian în revista Albina din anul 1900.
Casa boierului Sofian a ajuns şi orfelinat în vremea comuniştilor, fiind lăsată în paragină. După 1990, superbul conac al familiei, s-a degradat cumplit. A ajuns în cele din urmă în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi a început restaurarea ei.
Anastasie, moşier la 19 ani
Una dintre cele mai puternice familii din nordul extrem al Moldovei a fost cea a Başoteştilor. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Ioniţă Başotă stăpânea vaste domenii care se întindeau până în sudul Basarabiei. Fiul său, Anastasie avea să preia acest imperiu nord-moldav la numai 19 ani, atunci când tatăl său a murit pe neaşteptate.
Deşi abia trecuse de pragul adolescenţei, Anastasie a dat dovadă de multă pricepere în administrarea moşiilor. Mai mult decât atât, a sporit averea înaintaşilor săi şi, o parte din ea, a pus-o în slujba celor mulţi. La moartea părintelui său, Anastasie Başotă, un tânăr educat, cu profesori particulari din toată Europa, a decis să vină la Pomârla, unul dintre domeniile preferate ale tatălui său. Aici avea să-şi stabilească reşedinţa.
Pe atunci era cătun de clăcaşi, în mijlocul unor codrii pitoreşti. Aici se afla şi o biserică începută de Ioniţă Başotă. Fiind un spirit iluminist, adept al progresului şi, culmea deşi boier, un adept al iluminării şi emancipării ţărănimii sărace din Moldova, Anastasie a făcut minuni la Pomârla. A ridicat o biserică superbă, o adevărată operă de artă, la Pomârla. Mai apoi, şi-a început opera de civilizarea şi modernizare a satelor de pe domeniile sale.
„Înţelegea că fără progres, mai ales în domeniul educaţiei, lucrurile nu avea să meargă. Era patriot, credincios şi un filantrop înăscut. Oferea cu mare drag, tuturor celor care avea nevoie. Era un om deosebit de econom, care a făcut avere importantă, dar cu săracii niciodată nu a ştiu să fie altfel decât filantrop”, preciza preotul Eugen Niţă, din Pomârla, un specialist în istoria familiei Başotă.
Un proiect educaţional unicat în România secolului XIX
Anastasie Başotă a ştiut să facă avere. Era un administrator excelent al domeniilor sale. Pe deasupra, a ştiut să atragă simpatia intelectualilor. Anastasie Başotă a fost ctitor de biserici, protector al artelor şi artiştilor, Mare Hatman al Moldovei dar mai ales filantrop iluminist. De fapt, cea din urmă calitate i-a definit aproape toată existenţa.
De la început, inspirat de idealurile iluminismului, Anastasie Başotă a fost convins că educaţia reprezintă piatra de hotar a oricărei societăţi. În Principatele Române, în secolul al XIX-lea, analfabetismul, sărăcia şi obscurantismul dominau lumea rurală, cea covârşitor majoritară, de altfel. Influenţat şi de mama sa, Elena Boldur-Costache-Lăţescu, o femeie aristocrată şi foarte educată, Anastasie s-a preocupat mai ales de introducerea învăţământului la sate.
Cu ajutorul lui Gheorghe Asachi, prieten apropiat al boierului, a reuşit ceva revoluţionar pentru Moldova acelor vremuri. Mai precis, a pus bazele primei şcoli private de la sat, dedicată copiilor de ţărani. Aceasta se petrecea în 1838. Şcoala era subvenţionată în totalitate de Anastasie Başotă iar şcolarii primeau haine, mâncare, cărţi.
Dar proiectul său de suflet era înfiinţarea unui institut dedicat copiilor săraci de ţăran, unde să poată avea acces la educaţie. În aceea perioadă, învăţământul era costisitor şi numai cei cu dare de mână îşi permiteau să-şi trimită copiii la studiu. Anastasie dorea ca şi fii de clăcaşi să aibă dreptul la educaţie şi automat la o viaţă mai bună. Aşa s-a născut ideea Institutului Academic din Pomârla. Boierul Başotă nu a reuşit să-l vadă transformat în realitate.
A murit la Iaşi în 1869. A lăsat însă prin testament, toată moşia de la Pomârla şi o avere considerabilă pentru ca Institutul să devină realitate. În 1879 a fost inaugurat Institutul de băieţi „Anastasie Başotă„ din Pomârla, singura instituţie de învăţământ din România acelor vremuri dedicată copiilor de ţăran. Era şi cel mai modern liceu din ţară, în aceea perioadă.
Era dotat cu laboratoare, săli de clasă moderne, cantină, internat şi farmacie proprie. Aici predau, copiilor de ţăran, profesori veniţi din toată Europa. Primul director al Institutului a fost Samson Bodnărescu, un reputat junimist. De altfel, mulţi junimişti au ţinut prelegeri elevilor la Pomârla. Printre aceştia şi Mihai Eminescu.
Pe lângă preocuparea pentru educaţie, toată viaţa sa, boierul Başotă, a făcut filantropie. În fiecare lună, boteza câte un copil de plugar. Chiar şi la cei mai umili şi săraci, venea personal şi ţinea copilul în braţe, la botez, oferind daruri şi bani. La 18 ani, fiecare fin, primea din partea boierului vite şi o bucată de pământ să se gospodărească.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Românii şi filantropia. Câţi donează şi către ce se duc banii
Se încarcă comentariile...
