Botoşani: Copiii care ajung la Urgenţe, trataţi cu aparatură modernă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: Copiii care ajung la Urgenţe, trataţi cu aparatură modernă
Botoşani: Copiii care ajung la Urgenţe, trataţi cu aparatură modernă

Asistenţa medicală va fi asigurată de un medic specialist şi de doi rezidenţi din Iaşi. Doctorii pediatri ameninţă însă că nu vor intra pe secţie, dacă nu le sunt respectate drepturile salariale.  

Compartimentul de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului de Pediatrie Botoşani a fost inaugurat ieri, la trei ani de la demararea lucrărilor. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de lei şi a fost suportată de Ministerul Sănătăţii, care a alocat două treimi din sumă, şi Consiliul Judeţean.

Secţie la standarde europene

Secţia are nouă paturi ultramoderne şi aparatură medicală de ultimă generaţie, în valoare de peste două milioane de lei, primită de la Ministerul Sănătăţii. Copiii vor fi trataţi ca în spitalele europene. „La fiecare pat există câte un monitor, aparate de resuscitare şi echipamente de prim-ajutor absolut vitale în cazurile grave“, a declarat medicul Livia Mihalache, directorul Spitalului de Copii Botoşani. 

Medicii pediatri susţin că secţia este dotată cu aparatură medicală mult mai performantă decât cea de la Spitalul Judeţean. „Această secţie este mai bine dotată decât Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean. Copiii sunt pe mâini bune“, a spus doctorul Petre Rădăuceanu, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Botoşani. Un medic specialist şi doi rezidenţi din Iaşi vor asigura asistenţa medicală.

Marile probleme sunt gărzile, care trebuie efectuate de către medicii pediatri aflaţi în conflict cu actuala conducere a instituţiei, dar şi fondurile pentru întreţinerea secţiei. Medicii nu mai vor să facă ore suplimentare până când conducerea spitalului nu le va rezolva problema salariilor de merit şi a sporurilor tăiate pe fondul crizei.

Săptămâna aceasta, Ministerul Sănătăţii urmează să se pronunţe cu privire la sancţiunile care trebuie aplicate celor 12 medici pediatri, care şi-au întrerupt vineri activitatea timp de o oră, în semn de protest faţă de diminuarea salariilor cu 30%. „Cu siguranţă vor fi sancţionaţi pentru că protestul lor a fost ilegal. Au blocat activitatea spitalului, iar noi nici nu am fost anunţaţi“, a declarat managerul Spitalului de Copii Botoşani. Medicii pediatri susţin că vor accepta orice sancţiune, dar nici nu vor să audă de muncă fără plată.

„Nu mai facem ore suplimentare decât plătite. Am trimis deja adresă conducerii spitalului. Am fost de acord să ne facem gărzile ca să nu aibă copiii de suferit. Dreptul de liberă practică nu ni-l poate lua cineva“, a declarat doctorul Yassin Jaber, pediatru la Spitalul de Copii Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite