Botoşani: Copii cu sindromul Down, olimpici la Jocurile Naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci  copii au concurat cu 250 de sportivi din toată ţara şi  au obţinut medalii la probele de atletism şi fotbal  

Cea de a şaptea ediţie a Jocurilor Naţionale Special Olympics, consacrată sportivilor cu dizabilităţi intelectuale, a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni la Satu Mare.

Competiţia are ca scop contribuţia la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, precum şi comunicarea prin sport. Nu mai puţin de 250 de sportivi care din 21 de judeţe ale ţării s-au întrecut în ultima săptămână. Judeţul Botoşani a fost reprezentat de delegaţia Asociaţiei "Ne trebuie Speranţa".

Cătălin Spătaru, Andi-Ionuţ Creţu, Mihaela Haiduc, Paul Ştefanov şi Andrei Pălimariu au participat la probele de atletism si fotbal şi au fost medaliaţi.

„ Ne dorim o lume în care persoanele cu dizabilităţi să aibă drepturi şi şanse egale, să beneficieze de sprijinul de care au nevoie, să fie respectate, având la bază credinţa noastră că toţi oamenii sunt egali şi trebuie valorizaţi, dizabilitatea fiind o problemă ce aparţine de domeniul drepturilor omului", a declarat Dan Pălimariu, şef delegaţie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite